MENIU

Aproape 60.000 de români au ales să se vaccineze în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse au fost înregistrate

Vaccinare Romania/sursa foto: Profi Media

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţii privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat că aproape 60.000 de oameni s-au vaccinat împotriva coronavirusului în ultimele 24 de ore. De asemenea, au fost înregistrate 191 de reacții adverse în același interval de timp.

58.886 de persoane au fost vaccinate în centrele din întreaga țară de la ultima raportare. 30.169 de oameni au primit prima doză, iar 28.717 au trecut prin rapel. 47.116 de persoane au fost vaccinate cu serul Pfizer, 4.254 cu cel de la Moderna şi 7.516 am primit vaccinul AstraZeneca.

Numărul total de doze de vaccin administrate împotriva COVID-19 (începând cu data de 27 decembrie 2020) a ajuns la 2.744.764.  1.861.646 persoane au beneficiat de ser în acest interval de timp. 978.528 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 883.118 au trecut deja prin rapel.

191 de reacții comune și minore au fost înregistrate la vaccinare în ultimele 24 de ore (14 reacții de tip local și 177 reacții generale). Din decembrie 2020, când a fost dat startul campaniei de vaccinare, au fost raportate 9.597 de reacţii adverse, 4.649 după vaccinul Pfizer, 719 după Moderna şi 4.229 după AstraZeneca. 102 reacții adverse sunt în curs de investigare la nivelul CNCAV.

Mai multe articole despre:
vaccinare romania vaccinare covid 19 romania