MENIU

APARATURĂ de ultimă generație pentru SPITALE din ROMÂNIA. Cine sunt beneficiarii

Mai multe spitale vor beneficia de această donație

Două aparate de hemodializă de ultimă generaţie au fost donate Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, urmând să fie folosite pentru tratarea pacienţilor cu insuficienţă renală.

Potrivit unui comunicat de presă, Clubul Lions a adus din Austria mai multe aparate de hemodializă, iar 12 dintre acestea, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, au fost sau vor fi distribuite unor spitale din judeţele Covasna şi Harghita, respectiv patru la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc şi câte două la spitalele din Gheorgheni, Odorheiul Secuiesc, Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc.

În urmă cu câteva zile, trei spitale din judeţul Covasna, printre care şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe au primit aparate de ventilaţie şi medicamente pentru tratarea pacienţilor COVID-19 dintr-o donaţie făcută României de către Guvernul Ungariei.

Astfel, două aparate de ventilaţie, 200 de măşti pentru ventilaţie noninvazivă şi 300 de cutii de Favipiravir au fost donate Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, Spitalul Municipal din Târgu Secuiesc a primit 30 de măşti CPAP şi 100 de cutii de Favipiravir, iar Spitalul Orăşenesc din Baraolt 30 de măşti CPAP şi 50 de cutii de Favipiravir.

Mai multe articole despre:
aparatura spital covid coronavirus doctori medici