MENIU

Surparea de la accesul secundar al Spitalului Militar a fost reparată în 15 ore

Sambata, 8 iulie, s-a produs o surpare de aproximativ 1 mp pe aleea de acces secundar a Spitalului Militar, pe fondul precipitatiilor istorice din 3-4 iulie si a vechimii retelei de canalizare din zona, racordul inlocuit descarcadu-se in reteaua de canalizare de pe str Mircea Vulcanescu cu dn 60/90 cm, anul de punere in functiune fiind 1901. Problema a fost remediată în timp record, anunță un comunicat Apa Nova.

"Aceasta surpare a fost reparata in timp record de Apa Nova – Compania de Ape Bucuresti, astfel, duminica dimineata la ora 06.00 au fost incheiate lucrarile, inclusiv asfaltare. Reclamatia de surpare canalizare a fost primita prin call center la ora 15.02 in data de 08.07.2017, iar la ora 06.00 in data de 09.07.2017 s-a finalizat lucrarea cu aducerea terenului la starea initiala. Interventia a fost efecuata pe timp de noapte, fiind inlocuit tot racordul spitalului, la adancime de 3 m. 

In Bucuresti exista 125.940 racorduri la reţeaua de canalizare. Mentionam ca prin programele preventive pe care le efectueaza ANCAB (atat vizual, cat si cu roboti) este verificata atat starea de functionare cat si gradul de degradare a retelelor publice de canalizare. Astfel, au fost prevenite zeci de avarii grave, doar anul acesta.

Din fericire, a fost singura surpare inregistrata in urma evenimentelor pluviale de saptamana trecuta, desi volumul de apa tranzitat de reteaua de canalizare a depasit 12 mil metri cubi, iar debitul inregistrat l-a depasit pe cel al Oltului", anunță comunicatul Apa Nova.

Inundații la Paris după ploi asemănătoare

Nu doar Capitala României a fost lovită de căderi de precipitații în cantitate mare. Apa Nova oferă exemplul Parisului, unde in cazul unor ploi cu intensitate comparabila (49l/mp/ora), au fost inundate zeci de statii de metrou. În Bucuresti, singurele probleme au fost acumulari de apa pe cateva zeci de strazi (rezolvate in cateva ore). Sistemul de canalizare, spune compania, a facut fata, datorita investitiilor realizate de ANCAB (anul acesta se investesc aproximativ 30 mil EURO in infrastructura de apa si canalizare a Capitalei).

"Prin programele preventive pe care le efectueaza ANCAB (atat vizual, cat si cu roboti) este verificata atat starea de functionare cat si gradul de degradare a retelelor publice de canalizare. Astfel, au fost prevenite zeci de avarii grave, doar anul acesta.  In functie gradul de deteriorare a retelei publice se stabileste gradul de uzura a racordurilor deoarece nu intotdeauna exista si posibilitatea fizica de a inspecta si starea racordurilor", mai spune Apa Nova.

Lungimea totală a reţelei de canalizare a Municipiului Bucuresti  este de cca. 2.377 km si este compusa din peste 125.940 racorduri la reţeaua de canalizare, cu o lungime totală de cca. 944,6 km,  peste 50.950 guri de scurgere, cu o lungime totală a racordurilor de cca. 255 km si peste 67.140 de cămine de inspecţie, existand de asemenea 17 km de caseta transport ape uzate sub Dambovita.

ANCAB asigură că intervine prompt la toate avariile atat cele semnalate de catre clienti cat si la cele pe care le descopera datorita programului de mententanta preventiva desfasurat, in paralel cu urmarirea lucrarilor de investitii planificate. Cateva cifre ale interventiilor la reteaua de canalizare, realizate de Apa Nova-Compania de Ape Bucuresti pe parcursul anului 2016, potrivit datelor companiei:
 
Intervenţii tehnice - 13.975
Lungime reţea curăţată - 263.227 metri
Guri de scurgere şi cămine curăţate - 36.839
Înfundări eliminate - 8.362
Inspecții video - 117.731 m
Înlocuire racorduri - 582
Guri de scurgere noi - 92

Compania spune că eficienta retelei de apa si canalizare a Capitalei a crescut semnificativ, iata un grafic din intervalul in care Apa Nova a preluat administrarea acestei retele:

- Retea apa potabila:

- Retea canalizare:

"Concepută să preia apa uzată adusă de restul colectoarelor şi să o transporte la staţia de epurare de la Glina, caseta de sub Dâmboviţa a fost construită în anii 1980, iar din anii 1990 nu a mai fost deloc intreţinută, până ce a fost transferată în exploatarea Apa Nova în anul 2011. Până atunci, din cauza lipsei de lucrări de întreţinere, caseta şi-a redus capacitatea de transport a apelor colectate la aproximativ 47% din capacitatea maximă pentru care a fost proiectată. Exploatarea incorectă atât de mult timp a însemnat şi faptul că readucerea la gradul optim de funcţionare nu a fost deloc un proces simplu, în 2015 ANCAB reuşind aducerea casetei la capacitate maximă", precizează Apa Nova.

Mai multe articole despre:
Bucureşti Apa Nova ploi surpare Spitalul Militar