Anunț-bombă pentru meteorologi! Șefa ANM, confirmată cu noul COVID
Alertă de coronavirus şi la Administrația Națională de Meteorologie! Florinela Georgescu, directorul executiv al instituției, a fost confirmată pozitiv la testul pentru COVID-19 şi a fost spitalizată la institutul ,,Matei Balş", împreună cu soţul.
Șefa ANM era în concediu și nu a luat contact cu niciun coleg, potrivit Realitatea PLUS. Florinela Georgescu a fost la serviciu pe 15 aprilie, iar pe 21 aprilie a fost depistată cu coronavirus, după ce soțul ei fusese infectat primul cu coronavirus. La ANM se desfășoară o anchetă epidemiologică.