MENIU

ANUNȚ NEOBIȘNUIT: SUA declară în avans efectuarea unui test cu rachetă balistică intercontinentală. Care este MOTIVUL

Rachetă/Foto: Twitter

Statele Unite au anunţat, marţi, că vor efectua în ziua următoare un test cu rachetă balistică intercontinentală (ICBM). În practica Washingtonului este neobişnuit ca astfel de teste să fie anunţate în avans. Din câte se pare, decizia de a-l comunica este menită să prevină o agravare a tensiunilor cu Rusia în contextul conflictului din Ucraina.

„Acest test cu o rachetă Minuteman III neînarmată va avea loc mâine dimineaţă, 7 septembrie, de la baza aeriană Vandenberg, în California”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder, relatează AFP și Agerpres.

„Statele Unite au notificat guvernul rus în avans”, a ţinut să precizeze generalul american, adăugând că „este vorba despre un test de rutină programat de mult timp şi care, la fel ca testele precedente, va valida şi verifica eficacitatea şi gradul de pregătire a sistemului”.

Ultimul test cu o rachetă Minuteman III - capabilă să transporte o bombă nucleară -, desfăşurat pe 16 august, a fost amânat de două ori, prima dată în urma invaziei ruse în Ucraina şi a doua oară pentru a aştepta să treacă vizita efectuată în Taiwan de preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, în ambele cazuri Washingtonul având în vedere să nu agraveze tensiunile cu Rusia, respectiv China.