ANUNŢ IMPORTANT despre taxele românilor din 2015
Ministerul Finanţelor ripostează la informaţiile vehiculate în presă în ultimele zile cu privire la posibilele creşteri de taxe şi impozite şi anunţă, prin ministrul Ioana Petrescu, păstrarea cotei unice de 16%, precum şi a impozitelor pe terenuri şi maşini. Poziţia Finanţelor a fost întărită de premierul Victor Ponta: "Anul viitor nu se schimbă nimic la nivel de taxe", a declarat Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că taxele şi impozitele nu vor creşte în 2015 şi că declaraţiile politice din campanie care spun altceva nu se bazează pe nimic concret.
"Dacă noi rămânem la guvenare pâna în 2016 nu va creşte nicio taxa, niciun impozit şi tot ceea ce am adoptat se încadrează în veniturile incasate", a spus Ponta.
Proiectul noului Cod fiscal, aflat în lucru, are în vedere menţinerea prevederilor din Codul fiscal aflat în vigoare referitoare la impozitarea mijloacelor de transport şi terenurilor şi nu există nicio intenţie cu privire la schimbarea cotei unice de impozitare de 16%, precizează, într-un comunicat, ministrul Finanţelor Publice, Ioan Petrescu.
Precizările ministrului Finanţelor vin la o zi după ce candidatul Alianţei Creştin Liberale (ACL) în alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat că, potrivit unor surse, la Ministerul de Finanţe se pregăteşte 'o modificare amplă' a Codului Fiscal, care ar conduce la majorări de impozite şi taxe şi chiar la introducerea, începând din 2015, a impozitului progresiv, potrivit Agerpres.
Anunț BOMBĂ făcut de Klaus Iohannis. Știrea care ARUNCĂ ÎN AER România
'Este regretabil faptul că un candidat politic pune interesele electorale mai presus de orice, acreditând drept certitudini informaţii false, preluate, parţial, de la un post de televiziune, fără a face o minimă verificare. Anunţurile făcute sunt doar minciuni, pe care doresc să le resping categoric. Este o lipsă de responsabilitate şi o dovadă de viziune pe termen scurt, impardonabile chiar şi în context electoral. Vreau să precizez ferm că, din punctul meu de vedere, nu există nicio intenţie cu privire la schimbarea cotei unice de impozitare de 16%! Guvernul îşi asumă şi susţine cu tărie scăderea cotei CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori. CAS redus se va aplica în continuare, aşa cum ne-am angajat. Avem resurse pentru compensarea aplicării acestei măsuri. Referitor la impozitul pe mijloacele de transport şi la impozitul pe teren, în proiectul noului Cod fiscal, aflat în lucru, se are în vedere menţinerea prevederilor din Codul fiscal aflat în vigoare. Prin urmare, şi în acest caz, afirmaţiile susţinute sunt false şi nu au legătură cu realitatea', a declarat ministrul Ioana-Maria Petrescu.
Oficialul MFP mai menţionează că Guvernul actual a redus povara fiscală - a scăzut TVA la produse de panificaţie şi intenţionează reducerea TVA în continuare şi la legume şi fructe, a scăzut CAS şi a eliminat peste 90 de taxe şi tarife parafiscale.
MAREA FRICĂ a mediului de afaceri: creşterea majoră a taxelor în 2015