Anunţ îmbucurător făcut de ministrul Educaţiei: SE VOR DA SALARIILE
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, marţi, după ce bibliotecarii au protestat faţă de desfiinţarea Bibliotecii Pedagogice Naţionale "I.C. Petrescu", că aceasta va continua să funcţioneze, niciun angajat nu va fi concediat şi vor fi plătite salariile.
Pricopie a subliniat că nu se pune problema desfiinţării instituţiei, aceasta urmând să funcţioneze ca "secţie exterioară" a Bibliotecii Centrale Universitare, cu păstrarea atribuţiilor şi a activităţii. În acest context, a adăugat ministrul Educaţiei, directorul Bibliotecii Pedagogice Naţionale va avea funcţia de director adjunct la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din Capitală.
Remus Pricopie a explicat, o dată în plus, că organizarea Bibliotecii Pedagogice ca secţie a Bibliotecii Centrale Universitare este necesară ca urmare a retrocedării imobilului în care funcţiona prima dintre acestea.
"Va fi stabilit un calendar pentru transferarea cărţilor Bibliotecii Pedagogice", a mai spus ministrul.
Precizările lui Pricopie vin după ce aproximativ 20-30 de bibliotecari au protestat, marţi, la Biblioteca Pedagogică, faţă de ceea ce ei consideră a fi desfiinţarea instituţiei, aceasta devenind secţie a Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate la sfârşitul lui 2013.
Conform OUG, privind modificarea şi completarea Legii Educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi luarea unor măsuri în domeniul învăţământului, publicată în Monitorul Oficial pe 30 decembrie 2013, articolul IV, "Biblioteca Pedagogică Naţională «I.C. Petrescu» din Bucureşti se reorganizează în secţie a Bibliotecii Centrale Universitare «Carol I» din Bucureşti, fără personalitate juridică, denumită Secţia pedagogică «I.C. Petrescu», ca urmare a fuziunii prin absorbţie de către Biblioteca Centrală Universitară «Carol I» din Bucureşti. Această secţie are ca atribuţii participarea la programul de specializare a personalului didactic din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal şi asigurarea îndrumării metodologice pentru bibliotecile caselor corpului didactic şi pentru biliotecile şcolare".
Decizia care motivează OUG se bazează pe faptul că imobilul în care biblioteca funcţionează a fost retrocedat, iar instituţia "se află într-un mare pericol de a pierde fondul de cărţi şi locurile de muncă ale salariaţilor", se arată într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului României de Asociaţiile de Bibliotecari din România, unde se mai precizează că, "prin această Ordonanţă de Urgenţă, de fapt, se desfiinţează cea mai importantă bibliotecă pedagogică românească, iar consecinţele pentru învăţământul românesc sunt dezastruoase".
De asemenea, potrivit aceleiaşi OUG, "Biblioteca Centrală Universitară «Carol I» din Bucureşti preia tot personalul şi numărul de posturi al Bibliotecii Pedagogice Naţionale «I.C. Petrescu» din Bucureşti, cu păstrarea drepturilor salariale avute la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în conformitate cu prevederile legale".
Biblioteca Pedagogică Naţională "I.C. Petrescu" a sărbătorit, de curând, 133 de ani de existenţă, se arată în aceeaşi scrisoare deschisă. De la 1880, data înfiinţării sale, şi până în prezent, biblioteca şi-a dezvoltat colecţiile în domeniul ştiinţelor educaţiei, cuprinzând întreaga literatură pedagogică naţională şi o valoroasă literatură străină. În colecţiile sale se află bibliotecile unor prestigioase instituţii din trecut, ca Şcoala Normală Superioară, Seminarul Pedagogic Universitar, Casa Şcoalelor, fonduri provenite din bibliotecile lui Alexandru Odobescu şi Titu Maiorescu sau din acelea ale unor renumiţi pedagogi români ca I. Zalomit, Onisifor Ghibu, I.C. Petrescu etc.
"În întreaga sa istorie, Biblioteca Pedagogică Naţională «I.C. Petrescu» a sprijinit necontenit formarea şi perfecţionarea profesorilor din învăţământul gimnazial şi liceal. Păstrând proporţiile, această bibliotecă este tot atât de importantă pentru ţara noastră ca şi Biblioteca Academiei Române", se mai arată în scrisoarea deschisă adresată Guvernului României.
De asemenea, în scrisoarea deschisă se menţionează că Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Bucureşti nu poate prelua mai mult de 50.000 de volume din cele 450.000 câte deţine în prezent Biblioteca Pedagogică Naţională, din cauza spaţiului insuficient de depozitare de care dispune în prezent această instituţie.
"Nimeni nu a realizat un studiu de impact al acestui demers. Nimeni nu a analizat la BCU Bucureşti spaţiile pentru a vedea dacă colecţiile Bibliotecii Pedagogice îşi găsesc loc în această bibliotecă. Se uită apoi şi faptul că BCU este o bibliotecă universitară cu o anumită destinaţie şi cu o anumită structură a colecţiilor, ca şi în alte state europene", se mai menţionează în scrisoarea de prostest a Asociaţiilor de Bibliotecari din România.
"În aceste condiţii, nu putem să nu ne întrebăm în ce măsură această hotărâre respectă art. 7 al Legii Bibliotecilor (334/ 2002 cu modificările ulterioare), care prevede desfiinţarea bibliotecilor de drept public - cum este şi Biblioteca Pedagogică Naţională «I. C. Petrescu», conform art. 36 din acelaşi act normativ -, «în cazul încetării activităţii autorităţilor sau instituţiilor care le-au înfiinţat sau finanţat, numai în condiţiile preluării patrimoniului lor de către o altă bibliotecă de drept public, cu respectarea legislaţiei în vigoare». Cum Ministerul Educaţiei Naţionale nu se desfiinţează, nici această instituţie nu trebuie desfiinţată", se mai arată în scrisoarea deschisă.
Imobilul care a funcţionat ca sediu al Bibliotecii Pedagogice Naţionale "I.C. Petrescu" este retrocedat încă din anul 2006, însă proprietarii erau dispuşi să-l vândă, conducerea instituţiei încercând încă de atunci să facă demersurile necesare rezolvării problemei clădirii, se mai menţionează în scrisoarea de protest adresată Guvernului României.
"Să nu mai mire pe nimeni că procentul de promovabilitate la bacalaureat este scăzut, în contextul în care sunt desfiinţate zeci de biblioteci şcolare, iar cele rămase încă nu au primit nicio finanţare, în ultimii cinci ani, pentru achiziţia de cărţi. Desfiinţarea celei mai importante biblioteci pedagogice, loc tradiţional de informare şi documentare al cadrelor didactice din întreaga ţară, desăvârşeşte această operă de dărâmare a unuia dintre pilonii de susţinere a învăţământului românesc", se mai arată în scrisoarea de protest a Asociaţiilor de Bibliotecari din România.
Astfel, Asociaţia Bibliotecarilor din România, alături de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi de Asociaţia Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a României protestează faţă de decizia de încetare a activităţii Bibliotecii Pedagogice Naţionale "I.C. Petrescu" şi "cere Guvernului României să revină asupra acestui act anticultural şi antinaţional".