Anunț urgent al Ambasadei Rusiei în România
Ambasada Rusiei la București a dat publicității un ”comentariu urgent” în care atrage atenția asupra ”interpretării greșite” a declarațiilor ambasadorului pe tema dezbaterilor privind unirea României cu Basarabia.
”În legătură cu apariția pe o serie de resurse on-line a greșitei interpretări a discursului Ambasadorului Federației Ruse în România V.I.Kuzmin în cadrul conferinței „Dezvoltarea relațiilor antreprenoriale cu Federația Rusă“, pe 9 noiembrie în municipiul Suceava a.c. Ambasada consideră necesar de a expune cuvintele autentice rostite de diplomatul rus, deoarece greșită interpretare a acestora ar putea fi rezultatul unei traduceri nu tocmai precise în limba română, precum și a citării selective a unor fraze separate prin extragerea lor dintr-un context mai amplu. În cadrul conferinței, ambasadorul a făcut punctual referire la o analiză a factorilor favorabili și nefavorabili pentru dezvoltarea cooperării comercial-economice cu România, la etapa actuală. Concomitent, desigur, o atenție deosebită a fost acordată analizei esenței și a consecințelor sancțiunilor ilegale introduse de UE și câteva alte țări împotriva Rusiei în legătură cu presupusa „anexare ilegală a Crimeei.“”, anunță ambasada într-un comunicat.
”În acest context, șeful misiunii diplomatice ruse, în mod detaliat, citând atât fapte, cât și referiri către normele de drept internațional relevante, a demonstrat că în Crimeea în martie 2014 a fost efectuat un referendum democratic, la care au participat peste 83% din populația peninsulei, din care peste 90% s-au pronunțat în favoarea intrării Crimeei în componența Federației Ruse în calitate de subiect al său. Astfel, notoriile sancțiuni ale UE, care împiedică dezvoltarea relațiilor economice ruso-române în domeniul a mai multor industrii nu doar sunt ilegale în ceea ce privește Carta ONU și contravin normelor OMC, dar ignora, de asemenea, voința democratic exprimată a locuitorilor din Crimeea, precum și faptul apartenenței istorice a peninsulei la Rusia.
Exact în acest context, V.I.Kuzmin a exprimat presupunerea că toate aceste circumstanțe și argumente pot fi percepute în modul destul de adecvat în România, deoarece el a observat în mod repetat, în mass-media și blogosfera românească discuții despre „care poate fi bază pentru a efectua unirea Basarabiei cu România: pe baza rezultatelor unui referendum sau pe baza unui anumit drept istoric pentru acest teritoriu."
În ceea ce privește perspectivele unirii României cu Moldova, precum și cu unele teritorii a altor țări vecine, despre care ambasadorulul i s-au pus întrebări persistente, V. I. Kuzmin a subliniat că, la un moment dat, și Rusia, și România au recunoscut independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, ce a fost îndeosebi remarcat în Tratatul de prietenie și cooperare între Federația Rusă și Republica Moldova din 19 noiembrie 2001. În orice caz, poporul Republicii Moldova are dreptul de a-și determina propriul destin în acea forma pe care o consideră de cuviință.
Din nefericire, incomplet, iar în unele cazuri, incorect, a fost reflectată o serie de alte declarații ale ambasadorului. Astfel, de exemplu, referitor la evenimentele din Georgia din august 2008, diplomatul a obiectat împotriva interpretării lor, ca a unei invazii a tancurilor rusești într-un stat suveran. El a subliniat că forțele armate ruse au efectuat o operațiune „de constrângere a Georgiei la pace după ce președintele de atunci a țării, care manifestează acum în centrul orașului Kiev, Mikhail Saakashvili a ordonat bombardearea cu sisteme de lansare multiplă de rachete a liniștitului oraș Țhinval...“
În legătură cu replicile din partea publicului cum că în prezent apar adesea cazuri de dezinformare și manipulare a opiniei publice, V.I.Kuzmin a constatat că această este greșeala deseori făcută tocmai de mass-media din România și rețelele sociale. Cea mai obișnuită metodă pe acest plan este de a inversa locurile cauzelor unui eveniment sau a unui fenomen și a consecințelor acestuia. De exemplu, reacția critică a părții ruse la orice provocare politică se transformă într-o ocazie pentru un nou val de atacuri asupra Rusiei, a politicii sale externe și a liderilor săi. O astfel de practică, potrivit estimării ambasadorului, otrăvește inevitabil atmosfera relațiilor bilaterale”, a mai precizat ambasada.