Anunț de ultimă oră despre scutul antirachetă din România
Baza de la Deveselu va funcționa sub autoritatea Comandamentului Forțelor Întrunite de la Napoli, a anunțat marți ministrul Apărării, Mircea Dușa, precizând că obiectivele acestei baze vor fi operaționalizate spre sfârșitul anului.
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a avut marți o întrevedere cu amiralul Mark Ferguson, șeful Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli, care se află în vizită în România.
Dușa a reafirmat că baza militară de la Deveselu constituie "o capabilitate defensivă" a statelor NATO.
El a precizat că, în cadrul întâlnirii avute cu Mark Ferguson, s-a discutat despre situația de securitate pe flancul estic al NATO și UE.
"Am subliniat amândoi, încă o dată, solidaritatea Alianței, cu referire la asigurarea securității în această zonă. Am subliniat importanța măsurilor stabilite la summitul din Țara Galilor, la nivel politic și militar. Am subliniat că România este o oază de stabilitate în zonă și am subliniat pilonii importanți de securitate ai României. (...) Am apreciat susținerea Comandamentului de la Napoli când s-a pus problema înființării în România a unui Comandament multinațional de divizie", a declarat Mircea Dușa, la finalul întrevederii cu amiralul Mark Ferguson.
El a susținut că președintele Klaus Iohannis urmează să prezinte în Parlament Strategia națională de apărare, iar MApN va întocmi Carta Albă a Apărării și strategia națională militară care se va sincroniza cu măsurile de reasigurare ale NATO și UE pe flancul estic.
Șeful Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli, Mark Ferguson, a declarat, la rândul său, că s-a discutat, de asemenea, despre dislocarea, luna viitoare, a 1.000 de militari din comandamentul său în poligonul de la Cincu.
"Va fi prima dată când un comandament de forțe întrunite va fi dislocat în România. Aproximativ 1.000 de oameni din 21 de state vor participa la exercițiul care va reprezenta o măsură de asigurare importantă pentru Alianță și, de asemenea, o parte a Planului de acțiune al NATO.
Această dislocare va testa capabilitatea operațională completă a personalului meu, prin schimbarea comenzii și controlului între Comandamentul de la Napoli și elementele ce vor fi dislocate la Cincu", a explicat amiralul Ferguson.
El a precizat că, în perioada următoare, vor avea loc mai multe exerciții NATO. "Aceste exerciții întrunite, deși vor avea loc independent, demonstrează că NATO se transformă și se adaptează la noile provocări de securitate cu care se confruntă Alianța", a subliniat Ferguson.
Șeful Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli a apreciat eforturile României în transformarea și adaptarea Alianței.
"Vizita mea vine într-un moment foarte important pentru NATO. Aștept restul discuțiilor cu specialiștii militari, pentru că sunt foarte importante măsurile și planurile pe care le vom stabili pentru dezvoltarea Alianței", a mai spus amiralul Mark Ferguson.
Comandantul Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli efectuează o vizită oficială de două zile în România, la invitația șefului Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă.