MENIU

Anunț al ministrului Muncii. Pentru ce pensionari s-a încheiat recalcularea

Ministrul Muncii a anunțat că s-a încheiat recalcularea pensiilor pentru cei care au lucrat în grupa I de muncă. Este vorba de 81.000 de persoane.  

Marius Budăi a declarat, pentru MEDIAFAX, că a fost finalizată recalcularea pensiilor persoanelor care au lucrat în grupa I de muncă și care nu au beneficiat de punctajul aferent, atunci când s-au pensionat.

„S-a finalizat recalcularea pensiilor persoanelor care au lucrat în grupa I-a de muncă, dar care nu au beneficiat de punctajul aferent, atunci când s-au pensionat. Este vorba despre 81.000 de persoane, dintre care 76.000 au primit, deja, banii din urmă, diferenţele pentru perioada scursă de la 1 octombrie 2018, aşa cum prevede Legea 221. Restul vor primi banii luna aceasta” a declarat ministrul Muncii.

Marius Budăi a precizat că în paralel, ministerul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care să le fie recunoscute aceste drepturi şi persoanelor care au lucrat în subteran, la întreprinderile de prospecţiuni geologice.

„Este vorba de 2.000-3.000 de persoane în toată ţara”, a mai spus ministrul Muncii.

De la începutul lunii a crescut punctul de pensie. Astfel că, de la 1 septembrie, au fost majorate cinci milioane de pensii, prin creşterea punctului de pensie la 1.265 de lei, de la 1.100 de lei.