Angajații CFR, disperați din cauza salariilor mici. Nou protest în fața Ministerului Transporturilor
A fost protest în fața Ministerului Transporturilor. Zeci de angajați CFR au ieșit din nou, în stradă pentru a-și striga nemulțumirile. Printre altele, au cerut salarii mai mari pentru că, spun ei, nu-și mai permit traiul de zi cu zi, mai ales în contextul scumpirilor pe toate palierele. Totodată, au cerut guvernanților investiții masive în transportul feroviar despre care spun că a ajuns în paragină.
Cea mai mare doleanță a angajaților CFR Călători este legată de salariile care nu au mai crescut în ultimii ani.
„Cea mai importantă este aplicarea legii privind statutul personalului feroviar, motiv pentru care am protestat întreg anul trecut și protestăm și anul acesta. Asta înseamnă punerea în aplicare a legii privind statutul personalului feroviar, o creștere de salariu de 35%.
Să fie cele două măriri trecute în noile contracte colective de muncă, adică 6,5%, cât a fost aprobată prin BVC și diferența de 28,5% de la 1 ianuarie 2023, există bază legală pentru amândouă”, a precizat Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transporturilor Feroviari.