Angajați „descurcăreți”. Au luat câte două salarii într-o lună, și pe card și numerar
Primarul comunei Sânpetru de Câmpie, județul Mureș, a depus o plângere penală împotriva a patru angajaţi ai instituţiei pe care o conduce, după ce un audit ANAF a indicat că aceştia ar fi încasat câte două salarii lunar, atât în numerar, cât şi prin virament bancar.
„La preluarea mandatului, neavând o colaborare bună cu colegii, am hotărât să aducem un audit extern, pentru a vedea pe unde ne aflăm. Pe lângă alte probleme care nu sunt departe de alte primării, una le-a întrecut pe toate: salariile. Erau salarii luate pe statul de plată, cash, cu semnătură, şi erau salarii, pentru aceeaşi angajaţi, şi prin virament bancar. (Patru angajaţi au luat în formă repetată sume, ajungând la aproape 500.000 de lei. Am făcut sesizări la Poliţia Economică şi la ANAF, deocamdată nu s-a întâmplat nimic. Acum sunt ca într-o barcă, eu vâslesc înainte, doi vâslesc înapoi, cred că aşa cum suntem noi, primarii, când din patru în patru ani luăm sau nu examenul, aşa ar trebui să fie şi funcţionarii publici, cu examen de competenţe, de morală şi aşa mai departe", a declarat primarul comunei Sânpetru de Câmpie, Spiru Şerban Crăciun, scrie adevarul.ro
Procesul verbal al inspecţiei ANAF a fost încheiat în data de 4 mai 2021 şi prezintă mai multe nereguli financiare în activitatea din trecut a Primăriei Sânpetru de Câmpie, inclusiv în privinţa unor investiţii realizate.