Andrei Pleşu: "Dragnea confundă viaţa politică cu un soi de bişniţă de cartier"
Scriitorul Andrei Pleşu pune în oglindă vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă, un "succes important al Preşedinţiei române în plan diplomatic", cu modul veleitar în care Liviu Dragnea a "semnat condica" la Washington imediat după succesul electoral al lui Donald Trump.
Pentru Andrei Pleşu, convorbirea dintre Iohannis şi Trump şi declaraţiile de presă ale celor doi lideri indică "un episod semnificativ, un util consens pe cîteva probleme esenţiale", pe scurt, un succes important al Preşedinţiei române în plan diplomatic. Chiar şi adversarii politici ai dlui Iohannis au fost constrînşi de împrejurări să se declare satisfăcuţi de eveniment, "evident cu unele fente specifice'.
"Una peste alta, bilanţul e bun. Personal, am chiar sentimentul că, între Donald Trump şi Klaus Iohannis, a funcţionat o bună chimie, ceea ce promite o perspectivă încurajatoare a relaţiilor dintre cele două state", scrie Andrei Pleşu în editorialul său din Adevarul.
Fostul ministru de Exerne îl taxează, însă, pe Liviu Dragnea, pentru "un anumit mod de a înţelege politica":
"Şi dl Dragnea a "semnat condica" la Washington, imediat după succesul electoral al lui Donald Trump. A pretins că a fost "invitat" la ceremoniile inaugurale şi a decis să onoreze invitaţia. În realitate, "invitaţia" a venit din partea unui vicepreşedinte al Comitetului pentru organizarea evenimentului, dl Elliot Broidy, cunoscut în ţara sa pentru unele probleme penale. E vorba de un tip de invitaţie care se plăteşte. Cine vrea să fie de faţă la tot tapajul trebuie să-şi finanţeze "ambîţul" (transport, hotel şi taxă de participare, în funcţie de cîte segmente de program vrea să "bifeze": ceva între o jumătate de milion şi un milion de dolari). Dl Dragnea a hotărît deci să dea lovitura (de imagine) şi să plece la Washington. Nu se ştie nici pînă azi pe banii cui. Ai vreunui donator discret? Ai Camerei Deputaţilor? Ai partidului său? Oricum, prezenţa trans-oceanică a dlui Dragnea n-a produs nimic", scrie Plesu.
Andrei Pleşu îi recomandă lui Dragnea, dacă insistă să rămînă lider naţional, să se mişte ceva mai "urban" pe scena publică, "să nu confunde viaţa politică (locală şi internaţională) cu un soi de bişniţă de cartier, cu o manevră "dăşteaptă" de Teleorman":
"Între sute de alţi veleitari, portretul său n-a fost pereceput decît la grămadă, asezonat cu strîngeri de mînă şi replici protocolare. Pentru "posteritate", s-au făcut şi cîteva poze, difuzate, evident, în presa "de-acasă". De ce rememorez această împrejurare? Pentru că e un exemplu de manual pentru rubrica "provincialism politic". Mai întîi, la ceremoniile de la Washington n-a participat nici un reprezentant de vîrf al vreunei alte ţări. Cutuma este ca doar ambasadorii străini să fie de faţă. Prin urmare, dl Dragnea, ca şef de partid şi preşedinte al Camerei a făcut figură de turist exotic. Ce şi-a zis? Mă bag printre şmecherii din preajma lui Trump, mă trag în poză cu el, şi mă întorc acasă glorios, ca un mare lider planetar. Şi le dau şi cu "sîc" adversarilor! Gîndire de tîrgoveţ ţanţoş! Pur şi simplu s-a strecurat, pe bani grei, la un chef boieresc: nimeni nu ştia cine e, nimeni nu-l lua cu adevărat în serios. Dar pentru CV-ul propriu, era o "achiziţie"... a mai spus Plesu.