MENIU

Anchetă la Spitalul Municipal Mangalia: saci menajeri plini cu medicamente și materiale sanitare, descoperiți în podul unității medicale

Sursa foto: Pixabay

Este anchetă la Spitalul Municipal Mangalia, după ce mai mulți saci menajeri plini cu medicamente și materiale sanitare au fost găsiți în podul unității sanitare. Descoperirea a fost făcută în timpul unui control de rutină efectuat de conducerea spitalului, transmite Rador.

Inițial, cadrele medicale din secția respectivă au precizat că în sacii menajeri depozitați în pod sunt ornamentele de Crăciun, dar echipa de control a constatat că unii saci conțin medicamente și materiale sanitare.

Managerul Spitalului Municipal Mangalia, Alina Dan, a precizat că a fost deschisă o anchetă, iar la finalul ei va oferi detalii.

Cazul a ajuns și în atenția Direcției de Sănătate Publică din Constanța, care a cerut să se stabilească rapid dacă este vorba doar despre o depozitare neconformă sau despre altceva mai grav.

În prezent, Spitalul Municipal Mangalia este unitate suport COVID, iar 80 dintre cele 121 de paturi sunt ocupate.

Mai multe articole despre:
ancheta spital mangalia saci menajeri