Anchetă la Arad. Mai multe femei ar fi declarat fals că sunt abuzate pentru a primi bani de la UE
Procurorii din Arad cercetează o situaţie din comuna Macea, unde mai multe femei ar fi declarat în fals că ar fi abuzate de către soţi pentru a primi bani printr-un program cu finanţare europeană.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au anunţat joi că s-au autosesizat după ce în mass media locală au apărut informaţii conform cărora mai multe femei din comuna Macea, judeţul Arad, ar fi declarat în fals că sunt abuzate.
"Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prev. de art.244 al.1 CP, constând în aceea că mai multe persoane neidentificate din comuna Macea, jud. Arad, au prezentat ca adevărată o situaţie nereală pentru a se putea încadra în programul „START – O viaţă de calitate în siguranţă”, organizat de Ministerul Muncii şi de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, în colaborare cu o fundaţie din Bucureşti, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust, persoane care astfel au pricinuit o pagubă în cuantum de căte 6.000 de lei fiecare. În legătură cu aspectele menţionate, s-a format un dosar penal, urmând să se efectueze cercetări în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii infracţiunii şi a identificării tuturor persoanelor responsabile", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, scrie Mediafax.
Ministerul Muncii spune însă că programul este derulat de către Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse.
Femeile nu sunt deocamdată cunoscute, pentru că baza de date ar fi confidenţială, însă procurorii vor cere informaţii de la cei care derulează programul.
În comună nimeni nu recunoaşte că ar fi primit bani, însă cazul a ieşit la iveală după ce au început să existe discuţii că aproape 30 de femei ar fi primit necuvenit banii.
Poliţia Judeţului Arad a declarat că, în cursul anului 2015 când a început proiectul, nu a avut înregistrate plângeri pentru violenţă în familie care să provină din comuna Macea. Procurorii continuă cercetările în aceste cazuri.