ANCHETĂ amplă la Cluj-Napoca, după ce o studentă a fost găsită MOARTĂ în casă - Misterul TRAGEDIEI
Este anchetă de amploare în Cluj-Napoca, acolo unde o tânără studentă la medicină a fost găsită moartă în apartament. Un caz asemănător a avut loc și acum o săptămână, tot în Cluj. Atunci, trupul unei fete, studentă la psihologie, a fost găsit într-o altă locuință.
Cauzele morții studentei de 25 de ani nu sunt cunoscute. Experții de Medicină legală urmează să facă necropsia pentru aflarea detaliilor.
Circumstanțele morții vor fi stabilite în cazul unui dosar penal de ucidere din culpă.
"Poliţiştii municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi în jurul orei 10,36 cu privire la faptul că o tânără ar fi decedat într-o locuinţă din Cluj-Napoca. La faţa locului poliţiştii au identificat o tânără de 25 de ani, din acelaşi municipiu, cu privire la care echipajele medicale deja prezente la faţa locului au declarat, din nefericire, faptul că aceasta nu mai prezenta semne compatibile cu viaţa", potrivit IPJ Cluj.
Tragica descoperire are loc la doar o săptămână de la decesul unei alte studente la Psihologie, din Bistrița. Pe 31 octombrie, tânăra de 20 de ani a fost găsită moartă, în urma unui stop cardiorespirator, într-un apartament din Cluj-Napoca, unde se mutase pentru studii. Rebeca Condrea era bolnavă de diabet, potrivit reprezentanților Facultării de Psihologie.