Anchetă a DNA la Spitalul Județean Sibiu. Sunt vizate containerele pentru pacienții COVID, în valoare de 6 milioane de lei
Achiziția containerelor cu saloane amenajate pentru pacienţii cu COVID-19, în valoare de 6 milioane de lei, sunt în vizorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Alba Iulia, acolo unde a fost deschis un dosar penal în acest sens. Mai mult decât atât, se pare că anchetatorii au solicitat chiar niște documente de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, relatează Agerpres.
"Având în vedere că pe rolul Direcţiei Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, există înregistrat un dosar penal cu privire la săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000, prin Ordonanţa procurorului din cadrul DNA s-a dispus în data de 25.08.2020, predarea în fotocopie a documentelor referitoare la procedura privind atribuirea contractului de lucrări \"Amplasare provizorie şi reversibilă - construcţii modulare spital\" precum şi plăţile efectuate până în prezent. SCJU Sibiu a răspuns acestei solicitări în data de 3 septembrie predând documentele solicitate", a explicat directorul militar al spitalului sibian, lt. col. Constantin-Marinel Vlase.
În luna octombrie, SCJU Sibiu anunţat că a cheltuit peste şase milioane de lei pentru aceste containere în care sunt amenajate saloanele pentru pacienţi, banii fiind daţi de Consiliul Judeţean.
Județul Sibiu se mențien, în continuare, în topul infectărilor cu COVID-19. Potrivit ultimului bilanț, județul a ajuns la un total de 12.600 de cazuri și o rată de infectare de 8,64, aceasta fiind -de altfel - cea mai mare rată de infectare de la nivelul întregii țări. Numai de ieri și până astăzi, s-au mai înregistrat 171 de cazuri noi de coronavirus.