MENIU

ANALIŞTII ECONOMICI AVERTIZEAZĂ

Trebuie să avem capacitatea de a cheltui fondurile europene

România riscă să nu poată cheltui decât a cincea parte din fondurile pe care le va primi de la Uniunea Europeană în primii doi ani după aderare, avertizează un raport al ING Bank România. Dacă e va întâmpla aşa, ţara noastră se va afla în situaţia de a vira Uniunii mai mulţi bani decât va primi.

"România ar trebui să primească în următorii 6 ani 30 de miliarde de euro, iar anul viitor peste 2 miliarde de euro. Vă spun în premieră că în bugetul pe 2007 a fost introdusă o sumă de 1,1 miliarde euro pentru finanţarea UE", a declarat Varujan Vosganian, senator PNL.

Asfel, dacă România nu va cheltui măcar jumătate din fondurile europene, va deveni un finanţator al Uniunii şi nu un beneficiar. Oficialii europeni atrag şi ei atenţia asupra importanţei absorbţiei fondurilor.

"Guvernul român şi toate autorităţile trebuie să fie gata să aibă capacitatea administrativă de absorbţie", a atras atenţia Dalia Grybauskaite, comisar european.

În cazul fericit în care România va reuşi să folosească toţi banii primiţi de la UE, vor exista multiple beneficii pe termen lung pentru economie, printre care şi reducerea inflaţiei.
Mai multe articole despre:
fonduri europene Varujan Vosganian