ANAF a declanșat "jihadul" împotriva românilor: milioane de conturi blocate
Fiscul a pornit tăvălugul: milioane de conturi au fost blocate de ANAF, în urma recalculărilor făcute anul trecut pentru anul fiscal 2018.
Una dintre dintre cele mai mari bănci din România, BRD Societe Generale – situată pe locul trei după Banca Transilvania şi BCR – a anunţat recent că Fiscul a blocat anul trecut o treime din conturile deschise în cadrul instituţiei.
Francois Bloch, directorul general al BRD – Groupe Société Générale, a declarat că 418.000 de cereri de popriri au fost trimise, anul trecut, de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), iar, în total, au fost 700.000 de cereri de poprire la circa 2,3 milioane de clienţi.
Pentru gestionarea popririlor BRD a fost nevoită să înfiinţeze un departament special pentru gestionarea conturilor şi notificarea clienţilor.
„Avem un departament care face numai asta", a subliniat Francois Bloch, care a adăugat că pentru aceste acţiuni lucrează 20 de persoane, la care se adaugă cei care se ocupă de relaţia digitală cu clienţii. „Mai avem si celelate cereri de poprire de la executorii judecătoreşti, în jur de 250.000 pe an", a adăugat Bloch, citat de Adevarul. Cele 700.000 de cereri privesc numai BRD, estimându-se că numărul persoanelor cărora li s-au blocat conturile sunt de ordinul milioanelor. Detalii aici