MENIU

Ana Blandiana şi Romulus Rusan, la prima dezbatere dedicată literaturii organizată de IICCMER

Ana Blandiana şi Romulus Rusan, la prima dezbatere dedicată literaturii organizată de IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează vineri, începând cu ora 16.00, la librăria Bastilia din Capitală, prima întâlnire din seria de dezbateri dedicate literaturii, ce îi va avea ca invitaţi pe scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Rusan.

Potrivit site-ului Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, la prima întâlnire din seria de dezbateri dedicate literaturii, "Oglinzi ale realului şi literaturi în oglindă. Reprezentări ale comunismului în literatura română", accesul este liber.

Cu ocazia lansării seriei de dezbateri cu şi despre scriitorii români, organizate de IICCMER, alături de invitaţi vor interveni Andrei Muraru, preşedinte executiv IICCMER, Carmen Muşat şi Camelia Runceanu. Evenimentul face parte dintr-o serie de dezbateri dedicate locului şi rolului literaturii în spaţiul intelectual românesc, concepută de IICCMER în vederea unei mai bune înţelegeri a modului în care literatura a evoluat în ultimele decenii şi a practicilor literare din perioada comunistă faţă de cele din postcomunism. Întâlnirile vor reuni scriitori de diferite generaţii, istorici, critici şi traducători literari, dar şi promotori ai literaturii şi vor urmări să exploreze specificul fiecăreia dintre cele două literaturi: cea apărută în perioada comunistă, în regim autoritar, şi cea apărută după 1989, în democraţie.

Dezbaterile din seria "Oglinzi ale realului şi literaturi în oglindă. Reprezentări ale comunismului în literatura română" vor fi organizate lunar, începând din februarie, şi se adresează cercetătorilor interesaţi de istoria recentă, de fenomenul comunist, specialişti ai literaturii şi traducători, editori, agenţi literari, studenţi în domeniul ştiinţelor umaniste şi sociale, dar şi publicului larg.

Ana Blandiana este scriitoare şi una dintre figurile cele mai cunoscute ale disidenţei intelectuale. Născută în 1942, la Timişoara, Ana Blandiana a făcut studii de filologie la Cluj-Napoca, a avut burse de studii la Iowa University (SUA) şi Heidelberg Universität, DAAD Berlin, se arată pe site-ul IICCMER. Înainte de 1989, a publicat numeroase volume de poezie, proză şi eseu. Ana Blandiana s-a manifestat deschis împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu prin declaraţii publice, în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă şi unor publicaţii străine. După 1989, s-a implicat în viaţa civică, fiind printre iniţiatorii şi responsabilii organizaţiei Alianţa Civică. Dintre activităţile sale civice cele mai recente se numără crearea şi coordonarea fundaţiei Academia Civică, care are ca scop general educaţia civică printr-o bună cunoaştere a trecutului apropiat al României şi al Europei de Est şi restituirea adevărurilor istoriei recente, falsificate în anii dictaturii comuniste. Fundaţia Alianţa Civică realizează, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet. Ana Blandiana este membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie "Stéphane Mallarmé" şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

Romulus Rusan, născut în 1935, la Alba Iulia, este scriitor şi fondator, după 1989, al organizaţiei neguvernamentale Alianţa Civică. Este director în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, conducând Centrul Internaţional pentru Studiul Comunismului. A publicat numeroase lucrări în care a analizat sistemul represiv din România comunistă.