Amenzi uriașe pentru pietonii care traversează prin loc nepermis
De la 1 ianuarie 2024, pietonii care traversează printr-un loc nepermis riscă o amendă uriașă.
Punctul de amendă pentru contravențiile din Codul Rutier va crește, începând cu 1 ianuarie 2024, cu 20 de lei și va ajunge la 165 de lei. Astfel, un pieton care va traversa prin loc nepermis riscă o amendă de până la 500 de lei.
Guvernul a stabilit că punctul de amendă va fi 5% din salariul minim, care este acum 3.300 de lei. Așa s-a ajuns la valoarea de 165 de lei un punct de amendă.
Pentru un pieton care nu respectă circulația de pe drumurile publice, amenda este de două sau trei puncte, în funcție de gravitate. Adică cel puțin 330 de lei și cel mult 495 lei.
Amenzi mai mari vor fi și pentru șoferii care uită de regulile din trafic. Cea mai mare sancțiune din codul rutier – până la 20 de puncte, adică 3.300 de lei – este aplicată celor care conduc sub influența alcoolului, sau nu opresc la trecerea peste calea ferată.