Ambulanță DEFECTĂ, împinsă de echipaj, în intersecție: PERICOL major
Imagini incredibile au fost surprinse în centrul municipiului Piatra Neamț. O ambulanță rămasă în intersecție din cauza unei defecțiuni a fost împinsă zeci de metri de asistentă și de șofer.
În imaginile filmate de un martor se vede cum șoferul și asistenta de pe salvare împing autospeciala ca să elibereze intersecția unde i s-a oprit motorul.
Managerul Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) spune că mașina este de la Roman, are peste un milion de kilometri la bord și nu avea pacient în momentul în care s-a defectat.
Mai grav este că mașinile vechi deținute de serviciul de ambulanță din județul Neamț nu pot fi înlocuite din lipsă de fonduri.