MENIU

Ambasadorul turc asigură că turiştii români aflaţi în Turcia vor avea atenţie specială

Ambasadorul turc asigură că turiştii români aflaţi în Turcia vor avea atenţie specială

Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Osman Koray Ertaş, a precizat joi, la solicitarea părţii române, că nu a solicitat formal, la vreun moment, închiderea unităţilor de învăţământ Lumina, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

''Secretarul de stat pentru afaceri europene, Cristian Bădescu, l-a primit în audienţă astăzi, 21 iulie 2016, pe ambasadorul Republicii Turcia în România, Osman Koray Ertaş, la solicitarea acestuia. Cu această ocazie, ambasadorul Turciei a informat cu privire la ultimele evoluţii ale situaţiei interne din ţară, inclusiv declararea stării de urgenţă. A reafirmat, în context, angajamentul ţării sale pentru valorile europene. La solicitarea părţii române, ambasadorul turc a reconfirmat atenţia specială pe care autorităţile turce o acordă turiştilor străini, inclusiv cei români, aflaţi în această perioadă în Turcia, în principal în zonele turistice. În cursul discuţiei, secretarul de stat român a solicitat clarificări privind unele declaraţii recent apărute în spaţiul public, cu privire la unităţile de învăţământ Lumina. Ca răspuns, partea turcă a precizat că nu a solicitat formal, la vreun moment, închiderea acestora'', a transmis MAE prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiilor, partea română a reconfirmat interesul României pentru menţinerea unei Republici Turce stabile, membru al NATO şi partener cheie al UE, ancorat în valorile europene, evidenţiind că autorităţile române au condamnat în termeni cei mai fermi tentativa de lovitură de stat care a avut loc în Turcia.

''Demnitarul român a subliniat că România sprijină viitorul european al Turciei care să respecte pe deplin principiile democratice, drepturile omului, statul de drept, în linie cu concluziile Consiliului Afacerilor Externe din 18 iulie 2016. România urmăreşte cu atenţie efectul măsurilor adoptate de autorităţile turce ulterior tentativei de lovitură de stat, care nu trebuie să împiedice dezvoltarea pe viitor a societăţii turce pe baze democratice, inclusive şi stabile'', subliniază MAE.

Mai multe articole despre:
Turcia MAE