Alungă-le din viaţa ta - 10 motive pentru care te simţi tot timpul obosit!
Odihna deficitară este cu siguranţă unul dintre motivele pentru care te poţi simţi obosit, dar nu este singurul. Este firesc să resimţi oboseala atunci când ai dormit puţin, dar de ce te-ai putea simţi obosit după o noapte de 8-9 ore de somn? În spatele stării permanente de oboseală, se pot afla probleme de sănătate sau obiceiuri nesănătoase care fac parte din stilul nostru de viaţă, fără a le conştientiza importanţa.
Iată o listă cu cele mai frecvente cauze ale stării de oboseală permanentă:
Nu faci sport când eşti obosit. Cel mai probabil, atunci când eşti obosit nu eşti dispus să faci exerciţii fizice, pentru că ai impresia că vei obosi şi mai mult. Un studiu din cadrul Universităţii Georgia a arătat că participanţii (adulţi sedentari) care au adoptat un program de 20 de minute de exerciţii pe zi, 3 zile pe săptămână, după 6 săptămâni s-au simţit mai puţin obosiţi ca înainte şi mai plini de energie, notează health.com. Exerciţiile fizice regulate îmbunătăţesc rezistenţa fizică, funcţionarea sistemului cardiovascular şi furnizează mai mult oxigen întregului organism, făcându-l să beneficieze de mai multă energie.
Faci prea mult sport. Reversul medaliei de asemenea poate fi dăunător. Atunci când faci prea multe exerciţii şi în special sporturi de rezistenţă, oboseala permanentă şi extremă, care te poate împiedica să ai un somn odihnitor, poate fi un semnal de alarmă din partea organismului tău, care a ajuns la limită. Dacă nu există un echilibru între sport şi odihnă, poţi suferi de stres fizic, care provoacă oboseală permanentă, potrivit prevention.com.
Nu bei suficientă apă. Deshidratarea provoacă reducerea volumului sangvin, lucru care îngroaşă sângele. Prin urmare, inima pompează cu mai multă dificultate, ceea ce înseamnă că oxigenul şi nutrienţii ajung cu o viteză mai mică la ţesuturi şi organe, sabotând în felul acesta nivelul de energie.
Ai o carenţă de fier. Carenţa de fier afectează în mod special femeile, mai ales în perioada fertilă, dar nu sunt scutiţi nici bărbaţii. Fierul este implicat în producţia de hematii, care sunt responsabile de înmagazinarea şi transportarea oxigenului în sânge. Dacă numărul lor nu este cel corespunzător, organele şi ţesuturile nu vor beneficia de cantitatea necesară de oxigen, potrivit nhs.uk. Carenţa de fier se traduce într-o stare permanentă de somnolenţă, oboseală, lipsă de energie sau irascibilitate. Pentru a o evita, se recomandă alimentele bogate în fier şi cele în vitamina C, care contribuie la absorbţia şi asimilarea fierului.
Eşti perfecţionist. Persoanele perfecţioniste tind să lucreze mai mult şi mai asiduu decât celelalte, pentru a-şi atinge scopurile fixate, care, de cele mai multe ori, sunt nerealiste. Neatingerea acestora duce la un simţământ de frustrare, insatisfacţie sau stres, care privează de odihnă adecvată.
Exagerezi. Dacă eşti una dintre persoanele care pun înainte întotdeauna ce e mai rău, imaginându-şi tot felul de scenarii negative care ar putea avea loc în viaţa lor, probabil experimentezi din plin anxietatea. Aceasta te paralizează şi te epuizează din punct de vedere mintal, lucru care contribuie la starea de oboseală permanentă.
Sari peste micul dejun. Micul dejun este esenţial pentru a asigura „combustibilul” necesar începutului unei zile. Un mic dejun sănătos îţi oferă energie pentru o bună perioadă din zi, lucru care îţi sporeşte randamentul.
Consumi junk food. Produsele junk food conţin cantităţi mari de zaharuri şi carbohidraţi simpli, care contribuie la creşterea rapidă a glicemiei, oferind o doză semnificativă de energie într-un timp foarte scurt. Însă, imediat ce glicemia scade, te simţi extrem de obosit; creşterile şi scăderile repetate ale nivelului de glicemie provoacă oboseală.
Surmenare pe bază de stres. Există persoane care nu ştiu să spună „nu”, motiv pentru care se angajează în multe activităţi şi sarcini şi au o listă interminabilă cu lucruri de făcut. Acest fapt, de cele mai multe ori, produce stres. Cortizolul, hormonul stresului, creşte excesiv când stresul devine cronic, menţinând organismul în stare de alertă tot timpul. În consecinţă, apar tulburări de somn, atât în ceea ce privește durata, cât şi calitatea.
Foloseşti dispozitive digitale înainte de culcare. Lumina acestor dispozitive îţi poate tulbura ritmul circadian, prin reducerea nivelului de melatonină. Experţii recomandă evitarea folosirii dispozitivelor tehnologice cu cel puţin 2 ore înainte de culcare.
Acestea sunt doar câteva dintre cauzele care pot fi în spatele unei oboseli permanente. Există cazuri în care este vorba de factori mult mai importanţi şi mai gravi, care prevestesc anumite afecţiuni sau boli. În orice caz, se recomandă un stil de viaţă sănătos, care să includă ore suficiente de odihnă, o alimentaţie de calitate şi exerciţii fizice regulate.