Alimentul mai nociv decât fumatul. Şi tu îl consumi zilnic fără să ştii cât de nesănătos este
Îl găsim peste tot: în pâine, în cafea, în sucuri, în prăjituri sau îngheţată, în muştar sau alte sosuri, în maioneză, în făinoase, chiar şi în mâncarea chinezească. Specialiştii din lumea întreagă au ajuns la aceeaşi concluzie: acest aliment este nociv pentru inimă, pancreas, ficat, sistemul digestiv, rinichi, creier, dinţi, având potenţial cancerigen.
Despre ce este vorba? Ei bine despre zahăr, zahărul alb, procesat, pe care îl consumăm cu toţii, de la mic la mare.
Cum afectează zahărul pancreasul
Digestia glucidelor începe încă de la nivelul cavităţii orale, atunci când mestecam alimentele şi acestea se dizolvă în salivă. Pancreasul, care secretă insulină – singurul hormon care poate băga glucoza în celule (glucoza rezultă din metabolizarea zahărului în organism), ei bine pancreasul este deja alertat să secrete insulină.
Cu cât consumăm mai mult zahăr, cu atât pancreasul este mai „biciut” în secreţia de insulină, ceea ce poate duce în timp la afectarea acestuia. Persoanele care suferă deja de diabet zaharat nu ar trebui să mai consumă acest aliment, decât în caz de urgenţă, în hipoglicemii.
Cum afectează zahărul inima şi vasele
Înainte de toate, trebuie să ştiţi că inima este împărţită funcţional în 2 jumătăţi: inima dreapta şi inima stânga.
Sângele ajunge în inima dreapta de la plămâni, unde a fost deja încărcat cu oxigen. Mai departe inima dreaptă împinge sângele în artere - vase care duc sânge cu oxigen – propulsând sângele în tot corpul.
Celulele folosesc oxigenul în respiraţia celulară, în urmă căreia rezultă dioxidul de carbon, gaz pe care îl elimina. Acest gaz este dat afară din celule şi cărat de sânge prin sistemul venos până la inima stânga. Inima stângă împinge acest sânge către plămâni pentru a elimina dioxidul de carbon (îl expirăm) şi a capta din nou oxigen. Şi astfel ciclul se reia.
Dar unde intervine zahărul? Ei bine zahărul este metabolizat în organism până la glucoză, o moleculă osmotic activă, adică trage apă către ea. Aflându-se în sânge, glucoză trage apă din celule şi o reţine în sânge.
Sursa: kudika.ro