Alimentul care reduce riscul de diabet
Stii cate beneficii are acest produs gustos si usor de consumat, care face parte din alimentatia oamenilor de peste 10000 de ani?
Specialistii recomanda sa mancam 2 pahare de iaurt pe zi deoarece acest aliment este mai bogat in vitamine si calciu chiar si decat laptele. In plus, contine putine zaharuri.
Totodata, s-a descoperit ca persoanele care consuma regulat iaurt sau alte lactate cu continut scazut de grasimi au un risc cu 24% mai mic de a dezvolta diabet de tip 2. De altfel, iaurtul slab este un aliment recomandat in dieta persoanelor cu diabet.
Pe langa aceste beneficii, iaurtul participa si la controlul ponderal, datorita senzatiei de satietate pe care o ofera si a faptului ca dezvolta probiotice, a spus prof. Dr. Nicolae Hancu, noteaza bzi.ro.
De asemenea, ajuta la reglarea tranzitului intestinal si la o stare de bine a sistemului digestiv care este foarte importanta pentru echilibrul nostru emotional, conform noilor descoperiri care arata ca in tubul digestiv se afla sistemul nervos enteric, responsabil cu cea mai mare parte a secretiei de serotonina (hormonul fericirii).