MENIU

Premierul grec Alexis Tsipras ține un discurs în Parlamentul European

Alexis Tsipras, premierul unui Guvern inflexibil

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, va rosti, miercuri dimineaţă, un discurs în Parlamentul European, după cum a anunţat încă de marți preşedintele instituţiei, germanul Martin Schulz.

"După o conversaţie telefonică pe care am avut-o cu domnul Tsipras, a confirmat că va veni miercuri la sesiunea plenară a Parlamentului European", a transmis Schulz prin Twitter.

Mai mulți parlamentari europeni și-au exprimat dorința de a putea avea un dialog cu premierul grec asupra acestor chestiuni, cum s-a întâmplat marți cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Dezbaterea va avea loc la ora locală 09.45 (10,45 ora României). Grupul ALDE din Parlamentul European a apreciat într-un comunicat dat publicității marți că 'a venit timpul ca Alexis Tsipras să-și asume responsabilitățile și să le explice cetățenilor europeni ce intenționează să facă pentru a menține intactă zona euro'.

Angela Merkel a susţinut o conferinţă de presă după summit-ul Eurogrup, în care a confirmat că Grecia va propune o cerere de finanţare şi o listă de reforme miercuri, explicând că aşteaptă "propuneri detaliate" joi.

Preşedintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, a declarat marţi seară, la finalul reuniunii miniştrilor de Finanţe din zona euro că "Guvernul Greciei ne va trimite o solicitare pentru accesarea de fonduri prin Mecanismul European de Stabilitate (ESM), până mâine dimineaţă (miercuri), iar planul va fi analizat printr-o teleconferinţă a Eurogrup"

"Sper că miercuri vor fi trimise propunerile şi vor putea fi reluate negocierile. Este prematur să fim optimişti, Grecia are nevoie de reforme credibile, asta aşteptăm", a subliniat Dijsselbloem.

O intervenție a premierului grec în PE urma să aibă loc la finele lui iunie, dar a fost anulată din cauza negocierilor atunci în curs la Bruxelles între Grecia și creditorii săi.

Mai multe articole despre:
Grecia parlamentul european Alexis Tsipras