MENIU

Alexandru Rafila: „Valurile viitoare ale pandemiei vor fi total diferite, dacă vaccinăm încă 3 milioane de oameni până la sfârșitul anului”

Alexandru Rafila

Alexandru Rafila - medic și deputat PSD spune că valurile viitoare ale pandemiei vor fi total diferite, dacă se vaccinează încă 3 milioane de oameni până la sfârșitul anului. Dacă se vaccinează 10 milioane de oameni probabil că o să avem o imunitate în jur de 75-80% din populația României condideră medicul.

„Dacă reușim să vaccinăm încă 3 milioane de oameni până la sfârșitul anului, începutul anului viitor, valurile viitoare ale pandemiei vor fi cu totul diferite față de acest val. Nu vor mai fi așa multe cazuri grave, spitalele vor avea capacitate să trateze pacienții, vor fi suficiente medicamente, bineînțeles dacă se vor achiziționa, și nu ne vom mai confrunta cu pericolul opririi vieții sociale și economice și mai ales cu pericolul opririi școlilor, care ne afectează pe toți și mai ales pe copiii noștri”, a spus Alexandru Rafila, miercuri, la un post TV.

„3 milioane de persoane vaccinate suplimentar față de cele 7 milioane care sunt în momentul de față aduc undeva la vreo 10 milioane, la care se adaugă cei care au trecut prin boală, eu cred că sunt cam 8 milioane, sigur sunt și situații în care oamenii au fost vaccinați și au trecut prin boală. Dacă se vaccinează 10 milioane de oameni probabil că o să avem o imunitate în jur de 75-80% din populația României”, a mai declarat Alexandru Rafila.