Alexandru Nazare la Realitatea Plus: Mi-am exprimat rezerve față de achiziționarea unor cantități atât de mari de vaccin
Fostul ministrul al Finanțelor, Alexandru Nazare, revocat joi de către premierul Florin Cîțu, a explicat, în exclusivitate la Realitatea Plus, că și-a exprimat rezerve în privința intenției Guvernului de a achiziționa, în următorii 2 ani, 120 de milioane de doze de vaccin anti-COVID. Întrebat dacă a primit vreun răspuns la observațiile sale, Nazare a precizat că Ministerul Sănătății, cel care gestionează aceste operațiuni, ar trebui să ofere explicații.
"Eu am formulat observații în momentul în care a fost această temă în guvern, Ministerul Sănătății este gestionarul acestui subiect, ca atare cred că declarații pe această temă ar trebui să vină de la Min. Sănătății. Repet, am formulat observații și când spun asta înseamnă că mi-am exprimat rezerve în Guvern. Am rezerve față de necesitatea achiziției, de modul de lucru și așa mai departe, sunt observații pe care le-am formulat la momentul respectiv, când au avut loc aceste discuții.", a afirmat Alexandru Nazare, în direct la Realitatea Plus.
Fostul ministru al Finanțelor a venit cu precizări legate și de cele 7 miliarde de lei pe care premierul Florin Cîțu le-a solicitat pentru investiții la nivelul primăriilor.
"Poziția mea a fost aceeași tot timpul, de prudență în cheltuirea banului public. Avem nevoie (...) pentru că suntem într-o procedură de deficit excesiv. Este adevărat, avem nevoie de investiții, vrem să facem investiții și acestea au crescut cu 30%, dar modul în care sunt gestionate, calitatea proiectelor trebuie să fie un argument decisiv. Deci poziția mea a fost una de prudență, întemeiată pe cifre, cifre pe care eu le-am trimis primului ministru prin mai multe adrese, cu execuția pe luna mai, cu proiecția pe luna iunie," a mai afirmat Alexandru Nazare.