ALERTĂ ROȘIE: August, luna recordurilor de căldură în întreaga lume
Recordurile de căldură din luna august sunt sinonime cu o „alertă roşie”, a declarat miercuri, la Singapore, directoarea Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), precizând: „Suntem îngrijoraţi, dar nu paralizaţi”.
Pentru al doilea an consecutiv, temperatura medie globală a atins în luna august niveluri istorice, potrivit datelor publice preliminare ale observatorului european Copernicus.
Australia, Japonia, mai multe provincii din China şi chiar Svalbard, un arhipelag norvegian din Arctica, au înregistrat cea mai caldă lună august, conform diferitelor organisme meteorologice locale.
Pentru noi, este o „alertă roşie - este clar că temperaturile cresc... dincolo de ceea ce ne-am dori”, a declarat Celeste Saulo, directoarea OMM, o agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), „şi asta pentru că măsurile luate nu sunt suficiente”, a precizat ea.
Cu toate că valoarea exactă a temperaturii medii la nivel mondial pentru august 2024 nu este deocamdată cunoscută, Copernicus (...) a stabilit că aceasta va fi mai mare comparativ cu recordul de 16,82 grade Celsius, măsurat în luna august a anului trecut.
„Pragurile sunt depăşite în mod constant, însă trebuie să acţionăm”, a subliniat Saulo în cadrul unui forum regional privind clima, care reuneşte serviciile meteorologice locale din Singapore.
„E nevoie de mai multe acțiuni”
Ea a recunoscut că, deşi „suntem, cu siguranţă, îngrijoraţi, nu suntem paralizaţi. Aceasta înseamnă că este nevoie de mai multe acţiuni”.
Directoarea OMM a solicitat, de asemenea, o mai bună monitorizare şi sprijin pentru agenţiile meteorologice, adăugând: „Avem nevoie de mai multe resurse”.
Forumul are loc la câteva zile după ce OMM a publicat cea mai recentă evaluare a impactului schimbărilor climatice în Asia şi Pacific, în care a avertizat asupra creşterii nivelului mării peste valorile medii, în numeroase regiuni.