Alertă ONU: Talibanii au început epurările, cine a colaborat cu occidentalii trebuie eliminat
Organizația Națiunilor Unite avertizează că talibanii şi-au intensificat căutarea persoanelor care au lucrat cu forţele americane şi NATO, în ciuda asigurărilor că nu se vor răzbuna pe oponenţii lor. Potrivit documentului ONU, milițiile fundamentaliste au liste și priorități privind oamenii pe care-i caută.
Cei mai expuşi riscului sunt persoanele care au avut posturi de răspundere în armată, poliție și serviciile secrete, în timpul guvernării prooccidentale, afirmă un raport ONU citat de The Hill. Acestea ar urma să fie amenințate cu tortură si execuție și, cel mai probabil, chiar supuse acestor tratamente inumane.
Mai mult, potrivit raportului, talibanii nu s-ar mulțumit cu vizite din uşă în uşă la domiciliile celor pe care-i caută, ci au ajuns până la alți membri ai familiei.„Ei vizează familiile celor care refuză să se predea şi le pedepsesc potrivit legii Sharia” a declarat pentru AFP oficialul ONU care a coordonat raportul.
Pentru a-și atinge ținta, insurgenţii recrutează rapid noi informatori care-i ajută astfel să-și extindă listele cu persoane ce ar urma să fie epurate.
O altă metodă des folosită pentru depistarea potențialilor oponenți sunt filtrele prin care trebuie să treacă persoanele care doresc să ajungă pe aeroportul din Kabul.