MENIU

Alertă la început de an școlar. O fetiță de numai 6 ani ar fi fost agrestă SEXUAL într-o școală din București, de mai mulți colegi

Cazul este extrem de controversat, în condițiile în care nu există reclamații

Anchetă de amploare a polițiștilor bucureșteni,  după ce au fost sesizați despre o posibilă agresiune sexuală. Victima ar fi fost o fetiță de doar 6 ani, iar fapta s-ar fi produs într-o toaletă. Deocamndată, familia micuței nu a depus nicio plângere.

La data de 12 septembrie 2024, în jurul orei 11.30, Poliția Capitalei - Serviciul Siguranță Școlară, în baza colaborării cu unitățile de învățământ, a fost informată cu privire la o posibilă faptă de agresiune sexuală, constând în aceea că, la data de 11 septembrie a.c., o minoră, în vârstă de 6 ani, în timp ce se afla în toaleta unei unități de învățământ, ar fi fost atinsă în zona intimă de mai mulți elevi, colegi de școală.

În urma informațiilor primite, un echipaj din cadrul Secției 7 Poliție s-a deplasat de urgență la unitatea de învățământ, unde au luat legătura cu directorul școlii și cu mai multe cadre didactice.


De asemenea, polițiștii au demarat verificările la fața locului, fiind solicitată, totodată, și prezența părinților minorei în cauză. 

În cauză, au fost anunțați și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Precizăm faptul că până la acest moment reprezentanții legali ai minorei nu au formulat plângere în acest sens.

Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, fiind efectuate demersuri în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt.