Alertă în Slatina: Un bărbat s-a aruncat de la etajul 4 al unui bloc
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina după ce marţi după-amiaza s-ar fi aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din municipiul Slatina.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt au informat că incidentul a fost sesizat prin apel la 112, în jurul orei 17,20.
"La faţa locului, s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Slatina. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt, s-ar fi precipitat de la etajul unui bloc situat pe strada Eugen Ionescu, din aceeaşi localitate. În urma evenimentului, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina", au precizat reprezentanţii IPJ Olt.
Bărbatul ar avea afecţiuni psihice şi locuia împreună cu tatăl lui.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.