MENIU

Dragnea, despre amnistie şi graţiere: Coaliţia are obligaţia să repare nedreptăţile şi abuzurile

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a spus, duminică, la Consiliul Național PSD, că nu ştie când sau cum dar PSD - ALDE are obligaţia să dea un OUG pe amnistie şi graţiere pentru a fi reparate toate nedreptăţile care s-au făcut în Justiţie.

UPDATE: "De ce cuvintele de exemplu, amnistie sau graţiere reprezintă o blasfemie. Când se vorbeşte în România despre amnistie şi graţiere, e ca şi cum am vorbi că avem vreo bombă atomică şi ne gândim dacă o folosim sau nu împotriva UE şi a lumii. Eu nu mă tem să folosesc aceste cuvinte", a spus Liviu Dragnea, în Consiliul Naţional al PSD.

”Dacă cineva găseşte alte instrumente, alte măsuri legislative, orice alt tip de acţiune care să rezolve în totalitate, să repare toate nedreptăţile care s-au întâmplat în România şi care se întâmplă în continuare, toate abuzurile din justiţie, altele decât graţierea şi amnistia, va avea tot sprijinul partidului şi al meu personal. Dacă nu, nu mai ezitaţi. Nu ştiu când, nu ştiu cum, dar PSD, PSD-ALDE are şi această obligaţie, să repare nedreptăţile. Ca să nu-şi mai taie venele cei din presa cu epoleţi şi toţi ăai pklătiţi de Sorosică pri n Bitcoins, aţi văzut că toate lucrurile ies la iveală, domnule, inventaţi ceva, găsiţi o decizie CCR, o virgulă într-o decizie a CCR să spuneţi - aceste două acte normative, trei, cinci acte normative nu sunt aplicabile lui Liviu Dragnea şi închidem subiectul. Ieşiţi toţi din această capcană în care ei personalizează toate aceste intenţii ca şi sunt sunt date pentru mine”, a adăugat liderul PSD.

Reuniunea Consiliului Naţional al PSD a început, duminică, la Palatul Parlamentului, în prezenţa a peste 600 de social-democraţi. 

Consiliul Național PSD l-a ales duminică, la Parlament, în unanimitate, pe senatorul Mihai Fifor, fost ministru al Apărării, în funcția de președinte al forului. Consiliul Național va avea 25 de departamente „în oglinda ministerelor” care vor funcționa ca un Guvern din umbră.

Dăncilă, discurs în CN PSD de ziua ei: "Îmi doresc sănătate, pentru că putere am!"

La şedinţă participă şi preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu: "Nu vă pot promite că 2019 va fi un an ușor, dar vă promit că împreună putem învinge toate obstacolele care ne așteaptă. În 2019 vom avea 2 evenimente care vor marca România pentru următorii 10 ani: președinția rotativă a UE și alegerile prezidențiale. Unii lideri europeni își doresc ca România, Ungaria, Bulgaria sau Slovacia își doresc să rămână în subdezvoltare, iar forța de muncă în aceste țări precum România să rămână una ieftină. Anumiți lideri europeni folosesc cozi de topor și europarlamentari care sunt dispuși să își vorbească de rău țara, în schimbul unui loc călduț la Bruxelles. După cum ați văzut protestele din vara din acestui an au fost folosite pentru a pune României eticheta de țară nedemocratică, în timp ce în Franța, violențele care țin de săptămâni bune, sunt tratate cu mănuși. S-au folosit protestele pentru a pune eticheta de regim autoritar României, dar în celelalte țări unde sunt proteste și violențe, dar criticate sunt doar protestele din România. Unul din marile pericole pentru România este un discurs anti-european, dar a spune lucrurilor pe nume nu înseamnă discurs anti-european. Principalul obiectiv al coaliției PSD-ALDE pentru președinția UE este să promovăm o Europă cu o singură viteză, fără cetățeni de mâna a doua. Nu ne-am dorit un al doilea Băsescu, am sperat sa nu avem un al doilea Basescu. Am avut si pierderi importante in acest razboi de gherilă, două guverne, multi am fost tarati in fata procurorilor și instantelor pentru fapte pe care nu le-am comis", a spus Tăriceanu în ședința PSD. 

Tăriceanu vine cu propuneri: "România trebuie vindecată de nedreptăți și abuzuri"

Vicepreședintele PSD Marian Oprișan a vorbit despre tensiunile din partid care au avut loc în anul 2018: "De 30 de ani, fortele de dreapta, dusmanii Romaniei, din interior si din exterior, incearca sa distruga partidul romanilor, partidul poporului roman, Partidul Social Democrat. Ar fi nedrept sa trecem peste Consiliul National si sa nu vorbim de ce s-a intamplat in acest an in PSD. Vreau sa le spun celor care mai au ganduri sa loveasca PSD ca PSD nu va dormi, PSD reprezinta poporul roman si daca vrei sa tradezi PSD trebuie sa stii ca tradezi Romania, guvernarea si idealurile colegilor tai", a spus Oprișan.

Marian Oprișan, apel către SRI, SIE și instituțiile de forță, de pe scena CN-ului PSD

 

CN al PSD se va constitui după noul statut, având în componenţă parlamentarii - senatorii şi deputaţii, miniştrii partidului, preşedinţii consiliilor judeţene, primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, primarii marilor oraşe, câte trei primari din principalele comune din fiecare judeţ, liderul Ligii Aleşilor Locali judeţeni, europarlamentarii.

Liderii social-democraţi s-au reunit, duminică, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, înainte de şedinţa Consiliului Naţional al PSD. Premierul Viorica Dăncilă a venit împreună cu ministrul de Interne, Carmen Dan, la întâlnirea informală a social-democraţilor.

Printre liderii PSD prezenţi în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea se numără premierul Viorica Dăncilă, ministrul de Interne, Carmen Dan, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb şi fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache.

La ședința Consiliului Naţional, cel mai înalt for din PSD după congres, este invitat și ministrul Justiției, deși nu este membru al partidului. Atât premierul, cât și ministrul Justiției au ezitat să își asume o eventuală Ordonanță de Urgență pe acest subiect controversat. Niciunul nu a spus însă ce va face dacă va exista un vot politic pe această problemă. 

Codrin Ștefănescu: Dumincă, Liviu Dragnea va face un anunț excepțional

La Consiliului Național, programată pentru ora 16:00, va fi ales președintele Consiliului Naţional, în condițiile în care Mihai Fifor este, până la această oră,  singurul candidat şi a fost deja votat în Comitetul Executiv al partidului ca preşedinte interimar până când va fi validat în Consiliul Naţional.

La Consiliul Naţional vor fi constituite şi departamentele PSD, în număr de 24, în oglindă cu ministerele din Guvernul României.

"Departamentele CN se vor întruni săptămânal şi tot săptămânal va avea loc şedinţa şefilor departamentelor cu preşedintele Consiliului Naţional, în funcţie de temele de actualitate din ţară. Departamentele vor fi constituite şi la nivel teritorial, vor fi formate din cei mai buni specialişti, cele mai bune cadre pe care PSD le are în toate domeniile de activitate: economic, sănătate, educaţie, transporturi, turism şi aşa mai departe. În cadrul acestor şedinţe se va discuta inclusiv despre probleme ridicate de societatea civilă, de sindicate, de patronate, cu posibilităţi de modificare a unor legi, de completare sau de a se crea noi iniţiative în domeniu, care să uşureze viaţa românilor. Vor avea loc dezbateri pe aceste teme, unele în prezenţa mass-media", a declarat, vineri, pentru Agerpres, secretarul general al social-democraţilor, Codrin Ştefănescu.

Sursa foto: Inquam Photos

Mai multe articole despre:
PSD