Alertă de la Salvamont. Risc de avalanşă în Munţii Rodnei şi Maramureşului
Risc de avalanșă în Munții Rodnei și Munții Maramureșului, anunță Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş.
Riscul de avalanşă în Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului din cauza cantităţilor mari de zăpadă căzute, dar şi a vântului este crescut, a anunţat Elian Antal, reprezentant al Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş.
"Risc de avalanşă în Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului, grad 4-5 (MAXIM) de la 1.300 m altitudine până în golul alpin. Părţile de munte cu expunere est, nord şi sud sunt extrem de încărcate din cauza vântului şi căderilor masive de zăpadă. Acolo unde a încărcat şi vântul, la sondarea cu echipamentul din dotare grosimea stratului de zăpada trece de 150 - 170 cm depozit" a precizat Elian Antal.
Conform aceleiaşi surse, pe munte există două straturi de zăpadă suprapuse, ca urmare a ninsorilor din ultimele zile, riscul de producere a unei avalanşe fiind astfel crescut.
"Sunt două straturi 20-25 cm, cel de dedesubt care nu are nici un fel de priză cu baza, iar cel de deasupra fiind încărcat, de asemenea, cu zăpadă proaspătă acumulată după ninsoarea de ieri (vineri - n.r.) şi astăzi ( sâmbătă - n.r.) undeva la 10-20 cm. Cauzele posibile producerii unei avalanşe sunt depozitele de zăpadă şi plăcile masive de vânt, cu instabilitate pe stratul median", a explicat Elian Antal.