Alerta cu BOMBĂ în centrul Bucureștiului a fost falsă!
Alerta cu bombă din plin centrul Bucureștiului s-a dovedit a fi falsă. Asta deși întreaga zonă a fost împânzită de echipaje speciale și pirotehniști, după ce o alerta cu bombă a fost semnalată prin apel la numărul de urgență 112.
Secţia 1 de Poliţie a fost sesizată, joi, că pe adresa unei bănci din Bucureşti a fost primit un e-mail, în jurul orei 10,10, în care este specificat faptul că o persoană va amplasa un dispozitiv exploziv în incinta sucursalei.
"La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei, precum şi grupa pirotehnică din cadrul SIAS. În urma verificărilor, s-a constatat că cele sesizate nu se confirmă", informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.