Alegeri locale 2020. Votul, PERMIS și cu buletine EXPIRATE în perioada 1 martie – 27 septembrie
Biroul Electoral Central (BEC) a emis o hotărâre privind aplicarea unitară a prevederilor privind exercitarea dreptului la vot la alegerile locale, prin care în ziua votului va fi permisă prezentarea buletinelor de identitate care ar fi expirat în perioada 1 martie-27 septembrie.
Votul la Alegerile locale 2020. Potrivit hotărârii BEC, Alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorate permanente cu adresa de reşedinţă, potrivit Hotărârii BEC nr. 81 din 7 septembrie..
Votul la Alegerile locale 2020. Alegătorul care nu şi-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa votează la secţia la care este arondată strada ce figurează la menţiunea privind domiciliul sau reşedinţa înscrisă pe actul de identitate.
Votul la Alegerile locale 2020. Documentele necesare la alegerile locale din 27 septembrie sunt: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu sau paşaportul de serviciu electronic, iar în cazul elevilor din şcolile militare – carnetul de serviciu militar. Actele trebuie să fie valabile în ziua votării.
Alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestuia
Totodată, cetăţenii Uniunii Europene înscrişi în lista electorală complementară îşi pot exercita dreptul de vot pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea, a decis BEC.