Alegeri 2024. Când vor fi făcute publice numele candidaților PSD-PNL pentru cele 6 sectoare ale Capitalei
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că miercuri se vor cunoaşte şi numele candidaţilor la sectoarele Capitalei.
Romaşcanu a mai afirmat că Sebastian Burduja vrea să continue în zona executivă şi nu va candida la Sectorul 1, iar medicul Cîrstoiu va ajunge până la sfârşitul săptămânii la 70% notorietate, însă vor trebui să muncească foarte mult să iasă cu un program pe Bucureşti cu o echipă care să ducă la favorabilitate şi intenţie de vot.
”Ne-am uitat cine ar putea câştiga şi decizia cel puţin în acest moment este ca la Sectorul 1 să fie candidat al PNL, susţinut de alianţă, şi la sectoarele 2 şi 5 candidaţi propuşi de PSD”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD la un post TV.
Lucian Romaşcanu a precizat că deocamdată sunt discuţii şi probabil vom ştii şi numele candidaţilor la sectoare.
Despre o candidatură a lui Sebastian Burduja la Sectorul 1, Romaşcanu a arătat că acesta are şansă să candideze pentru că a fost măsurat şi avea scoruri bune însă a înţeles că doreşte să continue în zona executivă.
”La Sectorul 2 sunt mai mutle nume în discuţie, Popescu, că tot se poartă Popescu, dar nu Piedone de data aceasta ( Dan Cristian Popescu, nr) Rareş Hopincă. Nu s-a luat o decizie finală, se mai studiază cifrele, mâine vom avea un răspuns”, a arătat el.
Purtătorul de cuvânt al PSD a menţionat că din punctul său de vedere, doctorul Cîrstoiu şi echipa de candidaţi a PSD şi PNL vor câştiga.
”Până sâmbătă va depăşi 70%, acum e pe buzele tuturor, în online, în presă, notorietatea nu este o problemă, noi va trebui să muncim foarte mult şi să ieşim cu un program pe Bucureşti cu o echipă care să ducă la favorabilitate şi intenţie de vot la nivelul câştigării Capitalei”, a declarat Lucian Romaşcanu.