MENIU

Al Bano şi-a anulat o serie de concerte

Faimosul cantautor de la Cellino San Marco se confruntă cu destul de multe probleme de sănătate și chiar dacă-şi speriase mult fanii în luna martie, părea să se fi recuperat excelent și revenise pe scene într-o formă mai bună decât oricând. 

În momentul de faţă, cântărețul în vârstă de 73 de ani se confruntă cu o inflamaţie a corzilor vocale, care îl împiedică să cânte, astfel încât a anulat concertul pe care trebuia să-l susţină vineri, 23 iunie la Perla Casino și Nova Gorica din Slovenia și toate angajamentele pe care le are în următoarea săptămână.

Biroul de presă al celebrului interpret a anunţat că concertul din Slovenia a fost amânat din precauție, că Al Bano se recuperă rapid și că biletele cumpărate pentru spectacol vor fi rambursate imediat

Mai multe articole despre:
muzică concerte Al Bano