MENIU

CULISELE STATULUI PARALEL. Investițiile în industria siderurgică, afaceri păguboase pentru bugetul de stat

În 2008, Mechel începe să se extindă. Cumpără uzina de sârmă și plase de la Oțelu Roșu și Laminorul Brăila, printr-un off-shore din Cipru. Plătesc pentru cele două uzine peste 150 de milioane de Euro. Astfel, în plină criză economică, rușii ajung să deţină cinci combinate metalurgice din România.

La finalul lui 2012, Mechel oprește întreaga activitate de la Câmpia Turzii, Târgoviște și Brăila. În același an, ANAF trece la executarea silită împotriva COS Târgoviște pentru datorii de peste 10 milioane de euro.
Activele de la Câmpia Turzii sunt puse gaj pentru un împrumut de 50 de milioane de euro.
Mechel Câmpia Turzii primeşte banii de la un off-shore, parte a companiei mamă, MECHEL INTERNATIONAL HOLDINGS, înregistrat în Elveția.

După două luni, Mechel anunţă vânzarea tuturor combinatelor româneşti.
Pentru cele cinci combinate metalurgice, Mechel primeşte 52 de euro. Cumpărătorul este societatea românească Invest Nikarom SRL, cu capital social de 99.000 de lei, şi cu sediul într-un apartament de trei camere din Bucureşti.

În fapt, în spatele Invest Nikarom srl, erau tot cetăţeni ruşi, apropiaţi Mechel. Mai precis, rușii Svetlana și Oleg Chumakov, părinții fostului reprezentant al Mechel în România, Olga Chumakova. În primele două luni, se semnează deciziile de concediere a 500 de salariați de la COS Târgoviște, băgată în insolvență între timp. Ruşii cer insolvenţa şi pentru restul combinatelor.
Datoriile combinatelor ajung la jumătate de miliard de euro, mare parte la bugetul de stat.

În 2015, după doi ani de la redeschiderea activității, pentru COS Târgoviște se face un plan de reorganizare. Pe platformă mai rămăseseră până în doua mii de muncitori, din cei peste 5 mii câți fuseseră înainte de privatizare.

În următorii ani, Mechel Târgoviște a continuat să închidă secții și să concedieze angajați. Activitatea de la combinat, dar și contractul de privatizare au generat în toți anii controverse.
În 2017, Ludovic Orban l-a acuzat pe Adrian Țuțuianu de legături cu Rusia, dezvăluind că ministrul apărării de atunci a fost avocatul ruşilor care au cumpărat combinatul de la Târgovişte

Ludovic Orban “ M-aş referi şi la Ţuţuianu, care a fost avocatul ruşilor de la Mechel, care au cumpărat combinatul de la Târgovişte şi l-au falimentat. De acolo, au luat o instalaţie extrem de importantă din punct de vedere strategic şi au dus-o în Rusia. Asta-mi ridică numeroase semne de întrebare şi-mi relevă că au pus nişte oameni extremi de ciudaţi, care trebuie urmăriţi cu foarte multă atenţie”

În replică, Țuțuianu l-a amenințat pe Orban cu judecata.

Adrian Țuțuianu„Este o prostie pe care domnul Orban o promovează de o vreme încoace, sunt un pro-european convins, promotor al legăturii cu SUA…Am reprezentat firmele, sunt un specialist în drept comercial, mi- am făcut datoria, în condițiile legii, față de clienții mei.”

Din 2019, salariații COS sunt în șomaj tehnic. Sunt plătiți cu 75% din salariu, iar între timp mai multe utilaje și secții ale combinatului au fost dezmembrate. După acest incident, Adrian Țuțuianu a hotărât să treacă de partea sindicatului COS Târgoviște.

Anul trecut, la 8 ani de la intrarea în insolvență a Combinatului, Guvernul a anunțat un plan de salvare. Mai precis, printr-o ordonanță de urgență, executivul dorește darea în plată. Aceasta a fost deja aprobată de Senat, luna trecută, și trimisă la Camera Deputaților.Statul vrea să ofere companiei care controlează Mechel Târgoviște aproape 50 de milioane de euro. Banii vor acoepri și datoriile de 200 de milioane de Euro pe care COS Târgoviște le are la ANAF. Autoritățile oferă astfel un preț cu 16% peste cât oferea investitorul privat retras. 

Mai multe articole despre:
mechel targoviste adrian tutuianu