Adrian Ilie a rupt tăcerea: "Am făcut o excepție". "Cobra" și-a spus povestea pentru realitatea.net
Adrian Ilie (44 de ani) nu acordă interviuri. Acum a făcut o excepție, după cum el însuși a recunoscut în interviul acordat jurnalistului realitatea.net, Cristian Otopeanu. "Sunt o fire mai retrasă, nu prea mă deschid ușor", a mărturisit cel care acum 20 de ani încânta tribunele cu jocul lui. La două decenii după golul de generic marcat împotriva Columbiei la ultimul Campionat Mondial la care a participat România, Adrian Ilie a decis să rupă tăcerea care a durat 10 ani
Adrian Ilie va rămâne în istoria fotbalului românesc drept un fotbalist genial, care a fost nevoit să se retragă prematur, la doar 31 de ani, din cauza accidentărilor. După retragere, a fost manager sportiv la Steaua în perioada iunie 2007 - iulie 2008. Niciodată nu a vorbit despre motivele reale ale plecării din Ghencea. "Adrian Ilie este un om foarte sensibil. A cedat" a fost declarația lui Gigi Becali din 10 iulie 2008, la o zi după ce "Cobra" a decis să părăsească trupa roș-albastră.
Din acel moment, Adrian Ilie s-a închis într-o carapace și a refuzat să mai apară în presă. La 10 ani după acel moment, fostul mare jucător a acceptat, într-un final, să discute cu www.realitatea.net și să spună lucruri în premieră. "Următorul meu interviu va fi peste alți 10 ani", a zâmbit "Cobra" la final.
Însoțit de bunul lui prieten din copilărie, Augustin Călin, cel care i-a fost coleg în marea echipă a Stelei de la jumătatea anilor '90, Adrian Ilie a venit punctual la locul de întâlnire, stabilit chiar de el: o terasă selectă din Herăstrău. Îmbrăcat sport, fostul mare internaţional a discutat, timp de aproape o oră, despre lucruri pe care altfel le evită. Relaxat, a vorbit calm, dar apăsat atunci când a vrut să întărească ceva. Are două telefoane, cu aceleaşi numere ca în vremea când era manager sportiv la Steaua. Uimeşte, însă, prin simplitatea celor două: unul este un Nokia, model vechi, care nu este smartphone (!), şi cel de-al doilea un iPhone care a apărut acum câţiva ani. Le pune pe masă, dar se uită foarte rar la ele, şi dialogul începe.
- Cristian Otopeanu: Adi, eviti sa acorzi interviuri. Nu ai mai aparut in presa din Romania cu un interviu in ultimii 10 ani, de ce?
- Adrian Ilie: Pai, daca am luat o decizie in 2008, dupa ce am plecat de la Steaua, ca nu doresc sa mai apar, o respect. Este strict decizia mea. Nu am nimic cu nimeni, sa nu se inteleaga asta. Pur si simplu am luat o decizie atunci si m-am tinut de ea.
- Unii s-au intrebat daca nu cumva esti timid...
- Adrian Ilie (zambeste): Da, sunt foarte timid... Tot timpul am fost timid... Pur si simplu, am luat o decizie ca nu vreau sa mai apar in presa. Nu am motive. Daca nu lucrez in domeniul sportului deocamdata, nu stiu de ce trebuie sa apar.
- Deci, acum ai facut doar o exceptie?
- Adrian Ilie: Da!
"Nu prea mă deschid ușor. Sunt selectiv"
- Nu multi pot spune ca te cunosc cu adevarat, iar acum este un prilej pentru a te destainui. Ce diferenta este intre Adrian Ilie cel de acum 20 de ani si cel de acum? Tu cum te autocaracterizezi?
- Adrian Ilie: Am fost un tip mai retras. Si astazi sunt la fel de retras, sunt la fel.
- Esti un tip introvertit sau te deschizi usor?
- Adrian Ilie: Nu prea ma deschid usor, sunt putin mai inchis. Sunt selectiv inclusiv in alegerea prietenilor.
- OK. Spune-ne, ce mai faci? Lumea stie ca ai decis, dupa ce ai plecat de la Steaua, adica din 2008, sa stai departe de fotbal si sa te ocupi mai mult de afacerile tale imobiliare. Cel putin, la nivel declarativ. Mai revii in fotbal?
- Adrian Ilie: Cred ca voi mai sta departe. Cred. Nu stiu sigur. Am avut discutii cu mai multe cluburi, dar nu s-a finalizat nimic. Nu s-a pus problema de bani. Vreau un nou proiect, vedem.
- Urmaresti fotbalul romanesc, nu? Esti la curent cu tot ceea ce se intampla...
- Adrian Ilie: Nu prea mult. Nu ma uit la meciuri foarte mult. In play-off am vazut cateva partide, dar in campionat nu.
"La meciurile din România nu vezi nimic. Fotbalul românesc a scăzut foarte mult"
- Fotbalul romanesc nu te mai pasioneaza deloc?
- Adrian Ilie: Daca tot ma uit la fotbal, vreau sa vad fotbal. Atat! Ma uit la meciurile din Anglia, din Spania, vad toate meciurile de acolo. Nu le pierd. Imi este, insa, foarte greu sa ma uit la meciurile din Romania, pentru ca nu vezi nimic. Nimic!
- Te intreb din nou. Revii in fotbal la un club din Romania?
- Adrian Ilie: Poate. Posibil, ma gandesc.
- Am inteles. De ce ai spus ca nu vezi nimic in fotbalul romanesc?
- Adrian Ilie: Pentru ca a scazut foarte mult. Foarte mult! Nu doar comparativ cu perioada cand jucam eu, ci si fata de acum 6 ani, de pilda. Nu mai este calitate in joc. Poate nici nu mai sunt banii care erau inainte, ca sa aducem jucatori de calitate. Dar, poate, incet, incet, cu o structura pe modelul facut de Hagi, cu copii tineri, vom avea poate un campionat placut, la care sa ne uitam.
- Esti de parere ca presedintele FRF, Razvan Burleanu, are un rol in scaderea nivelului fotbalului romanesc?
- Adrian Ilie: Toti au un rol, inclusiv conducatorii de cluburi din Romania. Si presedintele Federatiei. Toti. Trebuie sa fie o masinarie completa.
Răzvan Burleanu sau Ionuț Lupescu?
- Era mai bine daca era ales Ionut Lupescu presedinte la Federatie in locul lui Razvan Burleanu sau nu? Tu ce crezi?
- Adrian Ilie: Nu stim cum este mai bine. Din punctul meu de vedere, poate era normal sa se faca o schimbare in Federatie, dar, daca au ramas cei care sunt acum, sper sa se schimbe ceva in fotbalul romanesc. In bine.
- Cei nascuti dupa 2000, care acum au 18 ani, te cunosc mai putin. Eventual, din filmuletele care sunt postate pe YouTube. Acum ai ocazia sa vorbesti, pentru prima data, pe larg, despre cariera ta ca jucator. Pentru inceput, spune-ne unde ai inceput sa joci fotbal.
- Adrian Ilie: La juniorii Universitatii Craiova, la Clubul Sportiv Scolar, cand aveam 10-11 ani.
- Proveneai dintr-o familie instarita sau dimpotriva?
- Adrian Ilie: Nu imi dau seama de foarte multe lucruri, ca eram micut. Dar nu am dus lipsa de nimic. Normal ca mi-am ajutat parintii si familia cu bani, insa nu exagerat.
- Mai tii minte ce ai facut cu primii bani castigati in fotbal?
- Adrian Ilie: Nu imi aduc aminte foarte bine. Cred ca primii bani au fost cand jucam la Electroputere. Am strans vreo 200 de dolari si am plecat cu echipa in fosta Iugoslavie, cred. Si i-am cheltuit pe haine. Sau in Bulgaria, nu mai stiu. Am plecat undeva cu echipa nationala de tineret.
A dezvăluit că a fost copil de mingi în perioada Craiovei Maxima și că i-a cerut autograf lui Gică Popescu la finalul anilor '80
- Cum au fost primele tale contacte cu fotbalul mare, inainte sa devii celebru ca fotbalist? I-ai cunoscut pe jucatorii mari ai Craiovei anilor '80?
- Adrian Ilie: Pai, am fost unul dintre copiii de mingi din perioada de glorie a Craiovei Maxima. Stateam in spatele portii. Am fost la toate meciurile din perioada aceea, nu cred ca am pierdut un meci la Craiova. Am fost si cu Benfica, si cu Kaiserslautern. Si daca nu eram copil de mingi, eram in tribuna si tot le vedeam. Exista chiar si o imagine cu mine si cu Silviu Lung, eu fiind in spatele portii. Cred ca este de la meciul Universitatea Craiova - Benfica. Am acea imagine si i-am aratat-o si lui nea' Silviu Lung, pe vremea cand am inceput sa joc la Electroputere Craiova.
Trebuie sa spun ca mi-a placut foarte mult Gica Popescu. L-am admirat pe vremea cand eu eram junior acolo, iar el juca la Universitatea Craiova. Tin minte chiar ca ii ceream autografe. Mai dadeam mana cu el, ii mai atingeam din cand in cand pe acei jucatori formidabili. Ii asteptam dupa antrenamente...
- Dupa perioada Electroputere, ai ajuns la Steaua. Cum s-a petrecut totul?
- Adrian Ilie: Cred ca dupa un meci Electroputere - Steaua, cand i-am batut pe cei de la Steaua cu 1-0, domnul Iordanescu a intrebat cine sunt eu. Si, dupa acel meci, m-au tinut sub observatie vreo doua luni, dupa care am semnat cu Steaua. Am semnat foarte repede, chiar daca eram jucatorul lui Electroputere.
FCSB sau CSA?
- Ai jucat de sute de ori pe stadionul Steaua, care se va demola in vara acestui an. Ce sentimente te incearca?
- Adrian Ilie: In viata, sunt multe lucruri sentimentale. Dar eu cred ca ar trebui sa se faca si altceva, mai bun. Este bine sa fie demolat cel vechi si sa se faca unul nou. Ar fi perfect, pentru ca locul ramane acelasi.
- Apropo, FCSB sau CSA? Este un subiect intens discutat.
- Adrian Ilie: Amandoua. Nu am jucat la FCSB, dar am lucrat cu ei. Din punctul meu de vedere este o singura echipa.
- Te referi la FCSB?
- Adrian Ilie: Nu. Am lucrat la FCSB, dar am jucat la Clubul Sportiv al Armatei, la CSA. Doar ca, din punctul meu de vedere, este o singura echipa. Daca au vrut sa le imparta in doua... Nu am o favorita.
- Care a fost cel mai important gol al tau, din toata cariera?
- Adrian Ilie: Cel marcat la Campionatul Mondial din 1998, contra Columbiei. Si cu Valencia am avut multe goluri decisive, frumoase. Si la Steaua, tin minte golul marcat la Bruges. Dubla Steaua - Bruges, barajul pentru a intra in Liga Campionilor, mi-a ramas in minte.
- Cel mai frumos gol la nationala poate fi considerat cel contra Columbiei, de la Mondialul din 1998?
- Adrian Ilie: Au fost multe. Dar cred ca am jucat mai bine in alte meciuri, de exemplu in cel de la Bucuresti cu Portugalia, din 1999, acel 1-1. Doar ca atunci nu am marcat. Sigur, va ramane in memoria tuturor golul contra Columbiei, dar, din punctul meu de vedere, eu nu am facut un meci bun atunci.
"Tentatii sunt peste tot, depinde cat esti tu de echilibrat"
- Cand ai ajuns in strainatate, in Turcia, in Spania, nu te-ai lovit de tentatii?
- Adrian Ilie: Tentatii sunt peste tot, depinde cat esti tu de echilibrat. Trebuie sa ai un echilibru pentru tot.
- Ai avut vreun moment de cumpana in cariera ta de fotbalist?
- Adrian Ilie: Au fost situatii dificile... Dar ce regret este ca nu am prelungit contractul cu Valencia. Atat. Am avut propuneri sa raman in continuare la Valencia, dar nu am ramas.
- De ce?
- Adrian Ilie: Eram de 5 ani si ceva acolo, am zis ca poate o schimbare este benefica. Sau nu ne-am inteles. De fapt, de inteles ne-am inteles, dar asa s-a hotarat.
- Dintre toate cluburile unde ai jucat, unde te-ai simtit cel mai bine?
- Adrian Ilie: La Valencia. Bine, am si stat 5 ani acolo. M-am adaptat mai bine acolo si ca tara. Cel mai bun joc al meu a fost in Spania.
De ce nu se bucura exagerat cand marca: "O faceam, dar in interior"
- Tin minte ca tu nu obisnuiai sa te bucuri exagerat la goluri. Nu erai exuberant, nu faceai tumbe...
- Adrian Ilie: Ma bucuram foarte mult, dar in interior. Era ceva, poate, mai deosebit. Plus ca facea parte din meserie sa dau goluri.
- Multi spun ca daca nu aveai acele accidentari, ai fi putut evolua la un nivel mult mai inalt. Ca ai fost un jucator mai fragil. Care este parerea ta?
- Adrian Ilie: Nu cred ca am fost fragil. Eu nu am avut asa multe probleme musculare. La meciul Romania - Polonia din 2000, am fost lovit in genunchi si a trebuit sa ma operez.
- Ai si marcat in acel meci, daca nu ma insel.
- Adrian Ilie: Exact! Pai, eram lovit cand am dat gol. Ma lovisem cu un minut inainte, cerusem schimbarea, apoi a venit mingea la mine si am dat gol. Apoi, a mai fost un moment dificil, cand Ivan Helguera m-a prins din spate si mi-a facut fisura pe tibie si peroneu... Asta este vina mea? Nu cred ca am fost slabut, ca eu nu am stat departe de teren. Nu am avut decat accidentarile cauzate de altii, din cauza unor lovituri puternice. La genunchi, insa, am avut complicatii, am mai stat vreo doua luni pentru ca am avut probleme cu cartilagiul dupa operatie. Poate ca totul mi s-a tras si din cauza vitezei mele, nu reuseau sa ma prinda (râde)
- Ai pastrat imagini cu tine de cand jucai? Foarte multi colegi de-ai tai se plang astazi ca le lipsesc astfel de amintiri.
- Adrian Ilie: Am pastrat, da. Cred ca am de cand am inceput, de la juniori, de la 13-14 ani. Am toate ziarele, am casete video, am tricouri de la multe echipe, am trofeele pe care le-am castigat. O parte la Bucuresti, o alta la Brasov. Ai mei se ocupau sa pastreze ziarele in care apaream eu, pana la 19-20 de ani. Apoi, le-am facut eu.
- Cel mai dur fundas impotriva caruia ai jucat care a fost?
- Adrian Ilie: Nu este vorba de duritate. Fotbal mai agresiv a fost in Turcia, in Spania a fost mai lejer. Sarbii, croatii au fundasi centrali foarte buni, sunt agresivi. Cel mai bun fundas impotriva caruia am jucat a fost Cannavaro. Am jucat de multe contra lui, si la Under 21. Plus Maldini.
Are aceeași greutate ca acum 20 de ani, când juca
- Ai 44 de ani. Ma uit la tine si am impresia ca ai aceeasi greutate ca atunci cand jucai fotbal. Ma insel?
- Adrian Ilie: Nu te inseli, am aceeasi greutate ca atunci cand eram jucator.
- Cum se explica?
- Adrian Ilie: Genetic. Si fac sport in fiecare zi. Merg la sala, joc tenis, alerg... Orice, doar sa fac sport.
- Alcool bei?
- Adrian Ilie: Foarte rar.
- Fumezi?
- Adrian Ilie: Nu.
Vorbește în premieră despre plecarea de la Steaua, din funcția de manager sportiv
- Ai mai vorbit cu MM Stoica in ultimii ani, dupa ce ai plecat de la Steaua din functia de manager sportiv?
- Adrian Ilie: Da, am vorbit, cum sa nu?
- Ce fel de relatie aveti?
- Adrian Ilie: Avem o relatie normala.
- Acum 10 ani, s-a scris ca ai plecat de la Steaua inclusiv dupa un diferend cu el.
- Adrian Ilie: Nu este adevarat. Am plecat singur de la Steaua, mi-am dat demisia. Nu am plecat din cauza nimanui.
- Dar este adevarat ca urmareai antrenamentele lui Hagi, iar Hagi s-a enervat si a mers la Gigi Becali si i s-a plans ca il spionezi?
- Adrian Ilie: Nu spionam pe nimeni la antrenamente. Daca sunt manager, cum sa spionez?
- Gigi Becali a fost cel care a povestit acest lucru la vremea respectiva.
- Adrian Ilie: Nu este adevarat, sunt doar speculatii.
- Cum a fost functia de manager sportiv la Steaua?
- Adrian Ilie: Nu mai lucram cu jucatorii in teren, ci din afara lui. Ca manager, trebuie sa stii si ce fac ei in afara, sa ii simti cum sunt ca persoane, nu doar in cele doua ore de antrenament. Este important acest lucru, pentru ca poate unii jucatori au probleme in afara terenului si din acest motiv nu pot da randament in teren.
- In urma cu doar cativa ani, au aparut informatii ca ai fi sustras 1,5 milioane de euro dintr-o afacere cu eoliene. Ai fost acuzat de inselaciune de catre fostii parteneri. Cum comentezi? Niciodata nu ai vorbit despre acest subiect.
- Adrian Ilie: Nu. Nu este adevarat. Speculatii.
- Deci nu au intrat banii in contul tau?
- Adrian Ilie: Nu.
Cum a decurs relatia cu Giovanni Becali, cand a vorbit ultima oara cu Gigi Becali şi ce crede despre lupta la titlu
- Cand s-a transferat Dorin Goian in Anglia, a fost un scandal, in sensul ca te-ai fi certat cu Giovanni Becali pentru un comision.
- Adrian Ilie: Nu m-am certat niciodata cu Giovanni. Doar cand am fost sub contract cu el, cand jucam fotbal, am renuntat sa mai lucrez cu el, dar nu ne-am certat. Suntem prieteni si acum. Ramanem prieteni, dar daca nu vreau sa mai lucram impreuna...
- Si nu v-ati certat niciodata?
- Adrian Ilie: Niciodata.
- Nu te-a pacalit niciodata Giovanni Becali la bani?
- Adrian Ilie: Cum sa ma pacaleasca? Nu. Eu am avut contract la Valencia facut de el, la Galatasaray la fel, am fost multumit de contractul primit. Eu am semnat contractele, nu semna el in locul meu.
- Iti reamintesc o situatie, din vremea cand erai manager sportiv la Steaua. Gigi Becali te-a solicitat sa discuti cu jucatorii adversarelor CFR-ului, pentru a-i motiva financiar in numele lui. Tu ai refuzat. De ce?
- Adrian Ilie: Domnul Gigi Becali nu mi-a cerut niciodata sa vorbesc cu jucatori de la alte echipe. Niciodata! Sunt speculatii!
- Apropo, cand ai discutat ultima oara cu Gigi Becali?
- Adrian Ilie: Anul trecut, cand a trecut pe la hotelul meu.
- Cine merita sa castige titlul in Liga I?
- Adrian Ilie: Este greu de spus. Se joaca pana la sfarsit. Imi pare rau, totusi, ca Viitorul si Craiova nu au fost mai aproape, sa fie o lupta in patru echipe. Adica sa fie putin mai strans campionatul. Si Viitorul, si Craiova au avut sansa lor.
Din punctul meu de vedere, conteaza cine va castiga la final. Mai sunt trei meciuri si e prematur sa spunem cine merita. Toate echipele au avut atat meciuri bune, cat si meciuri proaste.
As vrea sa adaug ceva. Toata lumea a spus ca Steaua a egalat tot timpul pe CFR pe final. Numai ca un meci dureaza pana la ultimul fluier al arbitrului. Steaua si CFR sunt doua echipe puternice pentru campionatul nostru, in acest moment. Sper ca ambele echipe sa aiba un parcurs cat mai lung in cupele europene.
Ce jucatori din Romania ii plac şi ce părere are despre naţionala României
- Iti place un jucator din Romania in mod special?
- Adrian Ilie: Sunt jucatori talentati, de exemplu Benzar de la Steaua. Apoi, il apreciez pe Teixeira, la varsta pe care o are joaca bine. Mai este si Budescu, foarte bun jucator.. CFR are 2-3 jucatori, cum ar fi Ionita si Mailat, tineri, de perspectiva. Si Viitorul are jucatori talentati. Dar aici este o problema...
- Care?
- Adrian Ilie: Niciunul, din punctul meu de vedere, nu a avut o continuitate de 20 de meciuri la nivel inalt. Fluctueaza foarte mult. Au 3-4 meciuri bune, 3-4 meciuri slabe.
- Crezi ca nationala Romaniei se va califica la Euro 2020?
- Adrian Ilie: Speram sa ne calificam. Acum... Nu este usor. Dar speram sa ne calificam. Iar conducerea Federatiei si Cosmin Contra trebuie sa faca alegerile bune si sa faca tot posibilul sa ne calificam.
Un subiect pe care nu l-a abordat niciodată: cum se comportă ca părinte de fată adolescentă
- Adi, este greu sa fii tata de fata? Nu ai vorbit niciodata despre acest lucru. Milana are 18 ani.
- Adrian Ilie: Din punctul meu de vedere, nu este greu, pentru ca am crescut un copil foarte bun. Face sport, fotbal, baschet...
- Esti un tata exigent sau permisiv?
- Adrian Ilie: Ea isi face propriile alegeri in viata, noi, ca parinti, doar o indrumam. De exemplu, acum ar trebui sa mearga la facultate, insa ea va alege facultatea si ce vrea sa faca pe viitor.
- Deci nu esti un parinte autoritar.
- Adrian Ilie: Nu. Copiii trebuie sa aiba viitorul lor, iar noi, ca parinti, cred ca trebuie sa ii indrumam si sa aleaga o cale mai buna. Atat.
- Crezi ca un parinte trebuie sa ii lase o libertate copilului?
- Adrian Ilie: Depinde ce inseamna libertate pentru fiecare.
- Adi, ce mai face fratele tau, Sabin Ilie?
- Adrian Ilie: Trebuie sa il intrebati pe el.
- Pai, tu esti fratele lui, presupun ca vorbiti.
- Adrian Ilie: Vorbim, sigur, dar intrebati-l pe el ce face. Eu discut numai despre mine.
Se uită rar la emisiunile sportive
- Te uiti la posturile TV sportive?
- Adrian Ilie: Foarte rar, foarte rar.
- Ziare sau internet?
- Adrian Ilie: Nici, nici. Stau cu prietenii si vorbim, asa ca sunt la curent cu tot, dar nu stau sa ma uit la televizor, la emisiuni. Din cand in cand, ma mai uit 15 minute la posturile sportive.
- Nu stai pe internet? Nu cauti pe google?
- Adrian Ilie: Foarte rar. Nu ma intereseaza. Daca vreau sa caut ceva, gasesc. Nu trebuie sa stai pe internet asa mult.
Ce crede despre jucatorii irascibili, gen Denis Alibec
- Vorbeai ceva mai devreme despre echilibru. Tu ai fost un tip echilibrat, ponderat, la fel ca multi din generatia ta. Astazi vedem jucatori care rabufnesc pe teren din te miri ce, care au atitudini nepotrivite la adresa antrenorului, gen Denis Alibec la adresa lui Nicolae Dica...
- Adrian Ilie: Asta face parte si din comportamentul tau, ca persoana. Nu ca esti suparat pe Dica, asa ai crescut, nu poti sa te schimbi. Dar trebuie si jucatorii de fotbal sa aiba un echilibru si sa se gandeasca la faptul ca ar trebui sa faca tot posibilul sa dea randament suta la suta si la antrenamente, si in jocurile oficiale.
Pe vremea mea, cred ca noi aveam mai mult echilibru decat toti cei care sunt acum. Si s-a si vazut asta, fiindca noi am jucat apoi in strainatate. Acum este foarte greu. Pleaca cineva in afara si peste doi ani se intoarce in Romania. Pe langa asta, cred ca erau si mai multe talente in perioada mea. Inclusiv la echipa nationala.
S-a lovit de tavan, de bucurie că Steaua a câștigat Cupa Campionilor în 1986
- Adi, maine, 7 mai, se implinesc 32 de ani de cand a castigat Steaua Cupa Campionilor Europeni. Cum a fost acea noapte pentru tine? Aveai 12 ani.
- Adrian Ilie (râde): Tin minte ca eram la bunica mea si am vazut meciul la televizor. Eu eram in pat. Si imi mai amintesc ca, de bucurie, am sarit si m-am lovit de tavan. Din acel moment, mi-am zis ca, daca voi ajunge sa joc fotbal, voi juca la Steaua. Iar dupa ce am ajuns in fotbalul mare, la Electroputere, si jucam deja foarte bine, le-am spus celor de acolo, si ei pot confirma, ca intr-un an voi ajunge la Steaua. Si asa a fost.
CV Adrian Bucurel Ilie
Data naşterii: 20 aprilie 1974
Locul naşterii: Craiova
Post: mijlocaş ofensiv / atacant
Debut în Divizia A: 12 aprilie 1992, în Electroputere Craiova - FC Argeş Piteşti 2-0
A jucat la: Electroputere (1992-1993), Steaua (1993-1996), Galatasaray (1996-1997), Valencia (1998-2002), Alaves (2002-2003), Beşiktaş (2003-2004), FC Zurich (2004-2005), Germinal Beerschot (2005-2006)
Meciuri/goluri în Liga I: 116-40
Meciuri/goluri în Primera Division: 106-35
Meciuri/goluri în cupele europene: 51-22
Debut la naţională: 22 septembrie 1993: România - Israel 1-0
Meciuri/goluri la naţională: 54-13
TROFEE OBŢINUTE CU ECHIPELE DE CLUB
Campion cu Steaua (de 4 ori)
Cupe ale României cu Steaua (2)
Supercupe ale României cu Steaua (2)
Campion în Turcia cu Galatasaray (2)
Supercupa Turciei cu Galatasaray (1)
Campion în Spania cu Valencia (1)
Cupa Spaniei cu Valencia (1)
Supercupa Spaniei cu Valencia (1)
Cupa Elveţiei cu FC Zurich (1)