MENIU

Adevărul şocant despre croasanţii cu ciocolată din comerţ. Ce conţin, de fapt. Mai cumperi vreodată?

92% dintre croasanții analizați conțin conservanți, 82% dintre croasanții analizați conțin arome sintetice - arată un studiu al Asociației Pro Consumatori. Studiul privind calitatea croasanților face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât aceștia să facă achiziții în cunoștință de cauză. 

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat, în prima decadă a lunii martie anul curent, 61 de sortimente de croasanți fabricate/distribuite de către următorii producători: Derpan, Chipita România, Asmin Star, Mert, Aponon Dias, Boromir Ind, Gunz Austria, Dal Colle Industria Dolciaria Italia, Billa România, Carrefour, Lidl,  Mega Image, Auchan și Kaufland.

Ingredientele regăsite în compoziția sortimentelor de croasanți analizate sunt următoarele: apă, ulei de floarea soarelui, ulei de rapiță, ulei din semințe de bumbac, ulei de palmier, grăsime de palmier,  lapte praf degresat, praf de ou, pudră din gălbenuș de ou, gălbenuș de ou îndulcit cu zaharoză,  ou integral, alcool etilic, zer praf, sirop de glucoză-fructoză, sirop de zahăr invertit, zaharoză,  proteine din lapte, proteine din zer praf, unt de cacao, unt, proteine din grâu, extract de malț de grâu, ou pasteurizat, amidon modificat, amidon de orez, amidon din porumb, drojdie, sare iodată și miere.  

Cu privire la ingredientele de mai sus, experţii APC au formulat următoarele concluzii:

La numai 31% dintre sortimentele analizate se menționează pe etichetă compoziția atât pentru aluat, cât și pentru umplutura croissantului. Cele 61 de sortimente analizate au în umplutură : caise, cireșe, gem de căpșuni, cacao și nucă de cocos, cacao și cremă de vanilie, cacao și crema cu aromă de vanilie, cremă cu aromă de vanilie, aromă de vanilie și portocale, aromă de vanilie și de căpșuni, cremă de vanilie, aromă de vanilie și vișine, cremă de cacao, ciocolată și cremă de alune, cremă de ciocolată și vanilie, cremă cu aromă de șampanie, cremă de ciocolată și lapte frișcă, cremă de ciocolată, crema de ciocolată-rom, cremă de ciocolată cu iaurt, lapte și ciocolată, aromă de caramel, cremă de cacao, alune de pădure, arahide și cacao, cremă de alune de pădure și cacao, aromă de vin spumant italian, cremă de vin spumant cu cremă de șampanie. Pe lângă ingredientele menționate mai sus, în compoziția umpluturii există și alte ingrediente, cum ar fi: ulei de palmier, grăsimi vegetale de palmier, dextroză, amidon de orez, apă, sirop de glucoză, zahăr, lapte praf degresat, alcool etilic, vanilină, praf de gălbenuș de ou, lactoză, sare, stabilizatori, corectori de aciditate, emulsifianți, agenți gelatizanți, conservanți și arome sintetice.

Umplutura reprezintă între 14% și 35% din cantitatea totală a croissantului. În privința ingredientului care dă denumirea umpluturii, proporția acestuia în umplutură variază astfel:

  • Caise între 0,29 grame și 8,16 grame;

  • Cirese între 0,9 grame și 8,16 grame;

  • Căpșuni între 1,08 grame și 5,9 grame;

  • Vișine : 8,88 grame;

  • Cacao pudră între 0,35 grame și 2,52 grame;

  • Ciocolată între 0,10 și 1,29 grame;

  • Friscă pudră: 0,45 grame;

  • Lapte praf degresat: 0,16 grame;

  • Gălbenuș de ou: 0,26 grame;

  • Pastă de alune între 0,4 grame și 3,6 grame;

  • Extract de vanilie: 0,001% din conținutul umpluturii;

  • Suc de portocale între 3,5 ml și 3,58 ml;

  • Șampanie: 0,16 ml;

  • Rom: 0,5 ml;

  • Iaurt: 2 grame;

  • Lapte cocos pudră: 0,35 grame.

26% din produsele analizate conțin margarină!

21% din produsele analizate conțin unt în proporție neprecizată.

În cele 61 de produse analizate s-au identificat 29 tipuri de aditivi alimentari, după cum urmează: mono și digliceride ale acizilor grași, propionat de calciu, sorbat de potasiu, citrat de sodiu, caroteni, carmin, sorbitol, gumă guar, gumă de celuloză, acid malic, poligliceroli esteri ai acizilor grași, celuloză microcristalină, acid tartric, lecitină de soia, pectine, acid citric, acid sorbic, alfa-tocoferol, alginat de sodiu, difosfat disodic, acid fosforic, carboximetilceluloza, sirop de malitol, acid ascorbic, ester diacetil tartric, poliricinoleat de poliglicerol, stearoil lactilat de sodiu, dioxid de titan și acetat de sodiu. În sortimentele analizate s-au identificat şi o serie de arome artificiale, cum ar fi: aromă de caise, aromă de cireșe, aromă de căpșuni, aromă de unt, aromă de alune de pădure, aromă de vanilie, aromă de ciocolată, aromă de caramel, aromă de vin spumant și arome nedefinite. Aromele sunt adăugate produselor alimentare pentru a le da sau modifica mirosul și/sau gustul.

În ceea ce privește prezenţa aditivilor și aromelor sintetice în produsele analizate, situația se prezintă astfel:

Toate produsele analizate conțin aditivi alimentari, între 3 aditivi și 10 aditivi;

75% din produsele analizate conțin între 5 şi 10 aditivi alimentari;

33% din produsele analizate conțin câte 5 aditivi alimentari;

20% din produsele analizate conțin câte 9 aditivi alimentari;

97% din produsele analizate conțin mono și digliceride ale acizilor grași;

92% din produsele analizate conțin conservanți, iar 61% dintre acestea conțin câte 2 conservanți;

77% din produsele analizate conțin acid citric;

23% din produsele analizate conțin alginat de sodiu;

13% din produsele analizate conțin sorbitol;

13% din produsele analizate conțin acid fosforic;

13% din produsele analizate conțin difosfat disodic;

82% din produsele analizate conțin arome sintetice.

Mai multe articole despre:
cornuri croasant Asociatia Pro Consumatori