Adăpost de lux pentru maimuţe, la ZOO Galaţi. Grădina Zoologică NU are însă maimuţe
Paradox românesc la Grădina Zoologică din Galaţi! S-au investit - ATENŢIE - 500 de mii de euro în adăpostul maimuţelor! Şi nu e gata! Ar mai fi nevoie de 100 de mii de euro. Interesant e că Grădina NU ARE MAIMUŢE! Cuştile sunt goale; vizitatorii, nedumeriţi; iar politicienii sunt gata să aloce şi mai mulţi bani publici!
Închisă în anul 2011 pentru reamenajare, grădina Zoologică din Galaţi a fost redeschisă publicului în august 2015. Întregul proiect a costat peste trei milioane de euro, din care 75% au fost fonduri europene. Din aceşti bani, peste 500.000 de euro au fost alocaţi pentru patru cuşti şi o clădire care ar trebui să adapostească minimum 20 de maimuţe. Mai este însă nevoie de încă 100.000 de euro pentru amenajarea interioara a spaţiilor.
"În spatele meu este o jardinieră unde speram că vom putea planta palmieri, pentru ambientare sunt prevăzute geamuri care să reziste la şocuri mecanice", a spus Mădălin Şerban , director ZOO Galaţi.
"Va trebui să montăm crengi de copaci, franghii, paltforme. Trebuie acoperită podeaua cu un materiale lemnos sau din cauciuc care să amortizeze căderea maimuţelor", a completat acesta.
Vizitatorii încă aşteaptă să apară şi maimuţele în adăpostul de lux.
Consiliul Judeţean Galaţi încearcă să găsească soluţii.
"La momentul rspectiv în cadrul proiectului, partea de amenjare şi dotare a zonei dedicată maimuţelor nu era o cheltuială eligibilă . Căutăm surse de finanţare atât din fonduri externe , cât şi din ondurile proprii ale consiliului", a spus Ionuţ Negru, purtator de cuvant CJ Galaţi.
Grădina Zoologica din Galaţi este situată în Padurea Gârboavele, o zonă protejată. Aici sunt peste 130 de animale şi păsări, care sunt găzduite în spaţii mari, dotate chiar şi cu piscine proprii şi locuri de joacă. Numai în 2016, peste 57.000 de persoane au vizitat gradină, faţă de 9.000 în anul 2011.