MENIU

Acestea sunt SEMNELE care prevestesc un CUTREMUR cu 24 de ore înainte

De ce zboară păsările în stoluri în formă de „V”? A fost DESCIFRAT unul din misterele naturii!

În acest articol găsiţi cele şase semne care prevestesc un cutremur cu 24 de ore înainte de a se produce.

Iată care sunt cei şase indicatori care pot prevesti un cutremur, aceştia putând fi observaţi de orice persoană, chiar cu ochiul liber:

1. Norii tip panglică

Primul dintre cei şase indicatori descoperiţi de general este apariţia pe cer a unor nori de tip panglică, paraleli.

2. Modificarea nivelului apei din fântâni

Un alt semn foarte important constă în modificarea nivelului apei din fântâni, care, înainte de producerea unui seism, scade sau creşte foarte mult. Totodată, apa îşi schimbă culoarea, dar şi gustul, iar cei care se uită în fântână au senzaţia că apa ar fierbe.

3. Comportamentul animalelor de companiei

Cel de-al treilea indiciu descoperit de general în cei 30 de ani de cercetări îl reprezintă schimbările comportamentale ale animalelor de companie.

4. Paraziţii electrici

Mai mult, în zona ce urmează a fi lovită de cutremur se constată creşterea paraziţilor electrici la recepţiile de telefonie mobilă, televiziune şi radio.

5. Descărcări electrice pe cer

În zona seismică, pe cer, se poate observa apariţia unor lumini sau descărcări electrice care sunt date de scăpările energetice ale scoarţei terestre spre atmosferă.

6. Oamenii devin mai agitaţi

Potrivit unui studiu realizat de seismologii japonezi, comportamentul oamenilor se schimbă, de asemenea, înainte de producerea unui cutremur.