MENIU

Accidente mortale, TRASE LA INDIGO, în Iaşi

Accidente mortale, TRASE LA INDIGO, în Iaşi / Foto: ziaruldeiasi.ro

În ultimele patru zile, pe şoselele din Iaşi şi-au pierdut viaţa patru persoane, dintre care două fără nicio vină. Trei accidente mortale au fost produse de şoferi beţi iar al patrulea s-a datorat vitezei.

Un grav accident de circulaţie a avut loc luni dimineaţă, când şoferul unui Fiat Doblo, maşină aparţinând unei firme de distribuţie, gonea nebuneşte dinspre Tomeşti către Iaşi.

Şoferul, în vârstă de 59 de ani, a intrat într-o depăşire riscantă a unei autoutilitare, cu viteza de 120 km/h, fără să se asigure. Manevra bărbatului nu a fost finalizată deoarece a fost surprins de un camion care circula pe contrasens.

Bărbatul din maşină a fost scos de pompierii de la descarcerare, dar nu a răspuns manevrelor de resuscitare la care a fost supus de către medicii de la Ambulanţă şi a decedat în scurt timp. Poliţiştii au găsit în autoturismul Fiat o sumă mare de bani, provenită din distribuţie.

Un accident asemănător a avut loc sâmbătă noaptea, la jumătate de kilomeru distanţă de cel produs la Tomeşti. Dinamica accidentului a fost aproape asemănătoare, scrie ziaruldeiasi.ro.