MENIU

Accident teribil: un copil de patru ani a murit strivit de o stivă de lemne

<p>Accident teribil pe DN1. Doi morţi şi şapte răniţi. O maşină a intrat &icirc;ntr-un autobuz</p>

Un copil în vârstă de patru ani, din localitatea Marginea, judeţul Suceava, a murit strivit de lemnele prăbuşite dintr-o remorcă.

Un copil în vârstă de patru ani dintr-o localitate suceveană a murit strivit de o stivă de lemne. Accidentul s-a petrecut chiar în curtea casei, acolo unde se află şi sediul firmei de prelucrare a lemnului deţinută de părinţii lui.

Potrivit presei locale, copilul se juca, iar câţiva muncitori încărcau lemne într-o remorcă. La un moment dat, stiva de lemne din remorcă s-a prăbuşit, o parte din încărcătură căzând peste micuţ.

La faţa locului a ajuns un echipaj medical SMURD Rădăuţi şi unul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava.

Copilul a fost scos de sub lemne de oamenii care se aflau în zonă, înainte de sosirea personalului medical, însă nu a mai putut fi salvat. Medicul de pe ambulanţă i-a declarat decesul.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă, în cadrul căruia urmează să stabilească mai exact circumstanţele în care s-a produs tragedia.

Mai multe articole despre:
accident muncitori Suceava copil lemn remorcă murit