VIDEO | ACCIDENT neobișnuit! Bucăți dintr-un pod de tren au căzut peste un microbuz plin cu pasageri: 2 morți, 3 răniți
Două persoane au decedat, iar alte trei sunt grav rănite, încarcerate, după ce bucăţi dintr-un pod de cale ferată care ar fi fost agăţat de un TIR s-au prăbuşit peste un microbuz de transport persoane.
Conform reprezentanţilor ISU şi IPJ Neamţ, incidentul s-a produs pe drumul naţional DN 15, în localitatea Tarcău.
„Un TIR a agăţat un pod de cale ferată, iar bucăţi din acesta au căzut peste un microbuz de transport persoane. Conducătorul auto este decedat, iar alte trei persoane au fost încarcerate”, a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, scrie Agerpres.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ a confirmat starea victimelor.
„Din primele informaţii, limitatorul de înălţime de la pod a căzut pe un microbuz. Conducătorul auto a decedat, iar trei persoane erau încarcerate”, a declarat sublocotenentul Irina Popa.
La faţa locului sunt mai multe echipaje de la Ambulanţă şi SMURD, dar şi pompierii cu modulul de descarcerare.
Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.