MENIU

Accident lângă tabăra de la Poiana Pinului. Martori: Şoferul îi ameninţase pe tineri că intră în ei

Accident lângă tabăra de la Poiana Pinului. Martori: Şoferul îi ameninţase pe tineri că intră în ei

Trei elevi din Râmnicu Sărat, aflaţi în tabăra de la Poiana Pinului, judeţul Buzău, au ajuns, luni seară, la spital, cu răni serioase, după ce un şofer a intrat în plin în ei. Victimele au ajuns cu ambulanţele la spitalul judeţean, unde au primit îngrijiri medicale. Poliţia a deschis pe numele conducătorului auto dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Unii martori susţin că şoferul a provocat intenţionat accidentul.

În dreptul unui motel din vecinatatea taberei, liceenii au avut un schimb de replici, susţin martorii, cu şoferul unui Volkswagen, care tocmai ieşise din parcarea unui complex turistic, unde tânărul petrecuse ziua la piscină. Deranjat că nu îi fac loc să treacă, el i-ar fi ameninţat pe adolescenţi că o să îi lovească cu maşina dacă dă de ei pe carosabil. Fiind siguri că a fost o glumă, elevii şi-au continuat drumul, scrie adevarul.ro. În scurt timp, însă, autoturismul a intrat în plin în ei.

Trei dintre copii, o fată şi doi băieţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, au fost aruncaţi în şanţ iar maşina a ajuns pe contrasens după care s-a oprit în afara părţii carosabile.

OFERTE IMPORTANTE LA eMAG! LE POTI CONSULTA PE TOATE AICI!