Accident în Vicovu de Sus. Trei mașini ai fost avariate, șase persoane, dintre care trei minori, au fost internate în spital
Un accident rutier, cu trei autoturisme implicate, în care erau şapte persoane, a avut loc, duminică după-amiază, pe raza oraşului Vicovu de Sus, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, şase din cele şapte persoane implicate au fost transportate la spital. Trei victime sunt minore.
"Intervin pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Toate persoanele rănite sunt conştiente şi cooperante", a precizat ISU.