MENIU

Accident grav: Un copil în vârstă de 14 ani a fost spulberat de tren! Cum s-a produs tragedia și ce au descoperit polițiștii

Accident feroviar Constanța

Un băiat în vârstă de 14 ani din Constanţa a avut parte de un sfârşit tragic. Copilul a fost spulberat de un tren, seara trecută. Poliţiştii spun că tânărul a traversat liniile de cale ferată fără să se asigure, iar zona nu era luminată, potrivit realitateadeconstanta.net

Tragedia s-a petrecut în comuna Valu Traian. Era întuneric, iar copilul a încercat să treacă calea ferată printr-o zonă neamenajată şi slab luminată. Băiatul de 14 ani a fost lovit din plin de un tren care circula pe ruta Constanţa-Bucureşti. Acesta nu a mai avut nicio şansă.

„Din păcate a fost găsită o persoană decedată care nu a putut fi identificată din cauza leziunilor”, a declarat Claudia Tatarici, medic SAJ.

La faţa locului au sosit şi poliţiştii, iar la scurt timp au reusit să identifice victima.

„Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost lovită mortal de un tren. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă”, a spus Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

După impact, mecanicul de locomotivă a oprit trenul, iar poliţiştii l-au testat pentru stabilirea alcoolemiei. Rezultatul a fost zero. În cauză a fost întocmit un dosar penal. 

Mai multe articole despre:
accident tren constanta